Home Economic-Financiar Isărescu: Bucureștiul poate intra și mâine în zona euro, dar trebuie să...

Isărescu: Bucureștiul poate intra și mâine în zona euro, dar trebuie să intre toată România

DISTRIBUIŢI

Bucureștiul și zona Ilfov ar putea intra imediat în zona euro din punct de vedere al dezvoltării, însă trebuie să intre "toată România", fiind nevoie ca toate aspectele să fie analizate profund pentru a nu apărea mai multe dezavantaje decât avantaje, potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.
"Intrarea într-un bloc monetar înseamnă nu numai alt nivel de dezvoltare, ci și de omogenitate a economiei, a societății, care se atinge mai greu într-o economie mai mare. Într-o țară baltică, unde populația o găsești în capitală și încă vreo două orașe, concentrația este foarte mare. Dacă am lua zona Bucureștiului și Ilfovului, au un nivel de dezvoltare similar cu zona Lisabona sau Berlin. Bucureștiul s-ar putea integra foarte repede în zona euro, dar la 30 de kilometri de București se află acest loc minunat care se numește Las Fierbinți, dar la peste 100 de kilometri de București se găsesc locuri mai puțin plăcute și trebuie să intre și ele în zona euro, nu numai Bucureștiul", a declarat Isărescu, cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa al Universității din București la împlinirea a 150 de ani de educație superioară modernă.
El a arătat că aderarea la zona euro este o decizie politică importantă și a apreciat consensul politic în privința unei orizont de aderare al președintelui și premierului, care au indicat anul 2018.
El susține că ar fi propice pentru intrarea în zona euro o perioadă de acalmie politică din perspectiva ciclului electoral, un astfel de interval fiind anii 2021-2023.
El s-a întrebat retoric dacă România va putea suporta echivalarea prețurilor la produse, arătând că într-un magazin din Franța, spre exemplu, prețurile în euro sunt echivalente cu cele din România în lei, respectiv de peste patru ori mai mari, iar în unele state, prețurile la produsele de bază, precum pâinea, sunt chiar de șase-șapte ori mai ridicate.
"?ê?£i atunci judeci mai bine că Bucureștiul poate să joace bine și până la Las Fierbinți, dar dincolo de Snagov ne putem mișca foarte repede?", a continuat guvernatorul.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.