Home Economic-Financiar România a primit peste 830 de milioane de euro de la Comisia...

România a primit peste 830 de milioane de euro de la Comisia Europeană, sumă solicitată în 2013

DISTRIBUIŢI

România a încasat, joi, peste 830 milioane de euro de la Comisia Europeană, cei mai mulți bani ajungând la Programul Operațional Sectorial Transport – 506,20 mililioane de euro, potrivit unui comunicat remis, vineri, de Ministerul Fondurilor Europene.

Suma de 830,39 milioane de euro a fost solicitată spre rambursare în anul 2013.
Cele mai multe fonduri – 506,20 milioane de euro – au fost rambursate pentru proiecte din cadrul Programului Operațional Sectorial Transport, în timp ce la Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE) au ajuns 180,71 milioane de euro. Pentru Programul Operațional Sectorial Mediu au fost rambursate 123,76 milioane de euro, iar pentru Programul Operațional Asistență Tehnică – 19,72 milioane de euro.
"Încasarea sumei de peste 830 milioane de euro într-o singură zi reprezintă un record absolut în istoria atragerii fondurilor structurale și de coeziune de către România. Aceasta, în condițiile în care sumele încasare în fiecare dintre anii 2009, 2010 și 2011 au fost mai mici decât cea încasată acum", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Conform MFE, în acest an, Comisia a rambursat României peste 900 milioane de euro. Astfel, suma totală returnată a ajuns la aproximativ 6 miliarde de euro, iar rata rambursărilor a depășit nivelul 31%.
Rata de absorbție curentă este, în prezent, de aproximativ 34%, iar valoarea totală a sumelor pe care România le-a solicitat Comisiei Europene pentru rambursare fiind de aproape 6,5 miliarde de euro.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.