
Înscrierea la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2014-2015 începe luni, zi începând cu care părinții pot completa cererile-tip, în Capitală fiind disponibile aproximativ 12.600 de locuri, a declarat purtătorul de cuvânt al ISMB, prof. Marian Banu. "Important de subliniat este faptul că toți părinții care vor solicita înscrierea în școlile din București își vor putea înscrie copiii la unitățile de învățământ din Capitală. Astfel, dacă vor fi mai multe cereri decât locurile disponibile, copiii aceia vor fi oricum înscriși, pentru că este dreptul lor la educație", a mai spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului ?ê?£colar al Municipiului București (ISMB), Marian Banu.
În privința locurilor disponibile la clasa I, pentru care înscrierea începe tot luni, Banu a precizat că numărul acestora este "infim", în condițiile în care majoritatea lor vor fi ocupate de copiii care sunt, în prezent, în clasa pregătitoare. Potrivit Calendarului înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2014 – 2015, listele cu elevii înscriși vor fi publicate în 11 aprilie.
În intervalul 24 februarie – 14 martie, părinții vor completa, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, cererile-tip de înscriere. Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare începe în 17 martie, când are loc lor procesarea, de către comisia națională de înscriere a copiilor în învățământul primar, a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere. Apoi, în perioada 18 – 20 martie, vor fi procesate cererile părinților care solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pentru locurile rămase libere. În perioada 21 – 22 martie, unitățile de învățământ vor afișa lista candidaților înmatriculați, a numărului de locuri rămase libere și a listei copiilor neînscriși după prima etapă. A doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare are loc din 24 martie
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















