Inspectoratul ?ê?£colar Călărași va deschide o anchetă la Liceul „Nicolae Bălcescu“ din Oltenița, după ce mai mulți elevi ai unității au fost filmați cu o cameră ascunsă în timp ce povesteau cum au consumat stupefiante și alcool într-o excursie organizată de școală, la care a participat și diriginta.
La Liceul „Nicolae Bălcescu“ din Oltenița a fost deschisă o anchetă internă, iar Inspectoratul ?ê?£colar Județean (ISJ) Călărași va declanșa, săptămâna viitoare, o altă anchetă, după ce elevi ai acestei untăți școlare au fost filmați povestind că s-au drogat într-o excursie.
Inspectorul școlar general al județului Călărași, Silviana ?ê?£estacovschi, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că ISJ Călărași s-a autosesizat în acest caz în urma unor imagini apărute în presă, ea spunând că faptele prezentate sunt „grave“.
?ê?£estacovschi spune că a fost vorba despre o excursie la care au participat elevi din ultimul an de liceu, care sunt majori, dar dacă faptele prezentate sunt reale responsabilitatea aparține dirigintei.
„A fost vorba despre o excursie de studii și bineînțeles că răspunderea este a profesorului diriginte care a însoțit grupul, pentru că era într-un proiect această excursie de studii. ?ê?£coala face anchetă internă. Săptămâna viitoare vom merge la Oltenița, vom discuta cu toți cei care sunt implicați. Elevii sunt clasa a XII-a, sunt majori. O să discutăm cu ei, să vedem dacă se confirmă ceea ce s-a spus și bineînțeles că vom lua măsurile de rigoare“, a declarat Silviana ?ê?£estacovschi. Potrivit acesteia, înainte de a pleca în excursie elevii au semnat că au luat la cunoștință despre modul în care trebuie să se comporte și despre regulile pe care trebuie să le respecte.
„Există un tabel cu semnăturile copiilor că au fost prelucrați, știau cum trebuie să se comporte, există o semnătură a dirigintei care își asumă misiunea de a-i supraveghea (…) Dacă se adeveresc toate cele spune acolo, sunt lucruri destul de grave, în mod sigur nu va mai fi dirigintă. După aceea o să vedem. Nu pot să mă pronunț până nu văd despre ce e vorba, până nu concluzionăm“, a mai spus inspectorul general școlar al județului Călărași.
Mai mulți elevi ai unui liceu din Oltenița au fost filmați cu o cameră ascunsă în timp ce povesteau cum au consumat substanțe stupefiante într-o excursie la care a participat și diriginta cu familia acesteia. Unul dintre elevi spune că cinci băieți și o fată au fumat substanțe stupefiante care au fost aduse de o colegă ce avea drogurile de la fratele său, din Spania, fiind vorba despre „cinci, șase grame“ de droguri „mărunțite“.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















