Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost găsit în stare gravă, cu hipotermie, miercuri dimineață, într-o barcă plutind în derivă pe un lac situat la aproximativ zece kilometri de municipiului Vaslui, băiatul spunând echipajului medical de la ambulanță că ar fi fost lăsat acolo de prieteni.?óÔé¼?¿
Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, băiatul a fost găsit miercuri dimineață de către paznicii barajului de la Pușcași, care au observat barca plutind în derivă în mijlocul lacului. Oamenii au anunțat imediat Poliția din comună, ulterior fiind solicitată intervenția unui echipaj medical de la ambulanță. "Copilul a fost găsit în stare de hipotermie, cu o temperatură a corpului de 32 de grade, fără a se reuși o comunicare coerentă cu acesta din cauza stării în care se afla. Totuși, băiatul a spus echipajului medical că ar fi fost lăsat în acea barcă de niște prieteni, însă fără a putea preciza în ce condiții", a declarat, miercuri, managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.
După acordarea primului ajutor, băiatul a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Polițiștii vasluieni au început o anchetă în acest caz pentru a stabili în ce condiții a ajuns copilul pe acea barcă.
Irina Tracy?óÔé¼?¿
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















