
După ce anul trecut Tribunalul Ploiești stabilise situarea Cheilor Bicazului în județul Harghita, ieri, Curtea de Apel Ploiești a întors decizia.
Anunțul a fost făcut public de prefectul județului Neamț, George Lazăr, pe contul său de socializare:
„AM CASTIGAT
Impreuna cu Dl.Primar de Bicaz Chei, Gheorghita Oniga si cu Dl Simion Stancel seful OCPI Neamt, am dus o batalie extrem de grea dar si de maxima importanta pentru judetul Neamt.
Curtea de Apel Ploiești a pronunțat astăzi, 25 iunie, sentința definitivă în procesul a cărui miză a devenit granița administrativă dintre județele Neamț și Harghita. Prima instanță, Tribunalul Prahova, a decis să anuleze procesul verbal în care se consemna montarea unor borne de hotar și să stabilească o altă graniță, cu 4 km înspre județul Neamț, ceea ce implică trecerea Cheilor Bicazului, administrativ, în județul Harghita.
Decizia Tribunalului Prahova a fost atacată la Curtea de Apel Ploiești, unde reprezentanții instituțiilor din Neamț au fost prezente la fiecare termen și au depus concluzii scrise. Din argumentația Prefecturii rezultă că procesul ar fi trebuit să se încheie cu respingerea acțiunii, ca fiind tardivă, pentru că Municipiul Gheorgheni putea contesta procesul verbal în termen de cel mult un an de la încheierea lui, nu după 11 ani. În al doilea rând, Prefectura Neamț a cerut instanței să observe că Tribunalul Prahova s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere, fără a fi investită să-l soluționeze: ”stabilirea liniei de hotar dintre teritoriul administrativ al oraşului Gheorgheni şi teritoriul administrativ al comunei Bicaz Chei astfel: DN 12 Gheorgheni (D.N. 1) – Lacul Roşu – limita jud. Neamţ 0 +000 32 +32,000 km., conform Hotărârii Guvernului nr. 540/2000 din 22.06.2000, publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 338 din 20.07.2000”.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















