Home Actualitate Consilierul ministrului Niță, condamnat la patru ani de închisoare în cazul...

Consilierul ministrului Niță, condamnat la patru ani de închisoare în cazul șpăgii de la Hidroelectrica

DISTRIBUIŢI

Consilierul fostului ministru al economiei Constantin Niță a primit ieri patru ani de închisoare, pedeapsă cu executare care însă nu este definitivă, în dosarul Hidroelectrica. Față de decizia magistraților Tribunalului București, Ioan Mihăilă, care a fost membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, are posibilitatea să atace decizia la Curtea de Apel București. Procesul s-a terminat însă mult mai devreme pentru partenerul de dosar al lui Mihăilă, Eugen Brădean, fost director de trading al companiei. Acesta și-a recunoscut faptele, solicitând judecarea în procedura simplificată, exclusiv pe baza probelor furnizate de procurori, astfel încât a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la dare și luare de mită. Situația s-a schimbat însă dramatic pentru Brădean, care a fost încarcerat, după decizia Curții de Apel București, care a transformat pedeapsa cu suspendare într-una cu executare.
Potrivit rechizitoriului, în luna octombrie 2013, Ioan Mihăilă a promis suma de 1.400.000 de euro unui alt membru din același consiliu (Remus Vulpescu, n.r.), pentru ca acesta din urmă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să voteze favorabil încheierea unui contract bilateral pentru o perioadă de patru ani, prin care Hidroelectrica să vândă o cantitate de 7.012.800 MWh energie electrică societății comerciale Energon Power & Gas SRL Cluj. "Cantitatea respectivă de energie urma să fie vândută pentru suma de 1.157.112.000 lei (262.980.000 euro), ceea ce ar fi reprezentat condiții defavorabile pentru societatea Hidroelectrica, respectiv un posibil prejudiciu de 175.000.000 lei în dauna societății Hidroelectrica", au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Mihai Niculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.