
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a ajuns la un acord preliminar pentru a obţine 200 de milioane de doze dintr-un viitor vaccin împotriva coronavirusului, dezvoltat de alianţa germano-americană BioNTech-Pfizer, cu opţiunea de a achiziţiona încă 100 de milioane de doze dacă vaccinul se va dovedi sigur şi eficient contra COVID-19; este a şasea înţelegere de acest fel încheiată de Uniunea Europeană, relatează AFP citată de Agerpres.
Potenţialul contract ar oferi posibilitatea ca toate statele membre să cumpere vaccinul.
BioNTech este o companie germană care colaborează cu grupul Pfizer din SUA pentru a dezvolta un nou vaccin pe baza ARN mesager, care joacă un rol fundamental în biologia umană, transferând instrucţiunile care conduc celulele în corp pentru a produce proteine care să prevină sau să combată boala.
UE a încheiat deja acorduri pentru a-şi asigura acces la eventuale vaccinuri cu Sanofi-GSK, Johnson&Johnson, CureVac, Moderna şi AstraZeneca
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















