Home Actualitate Codruț Sereș, băgat în corzi de procurorul de ședință. Parchetul vrea pedeapsă...

Codruț Sereș, băgat în corzi de procurorul de ședință. Parchetul vrea pedeapsă exemplară în dosarul „Hidroelectrica”

DISTRIBUIŢI

Fostul ministru Codruț Sereș este pasibil de pedeapsa maximă prevăzută de noul Cod penal pentru infracțiunea de constituire de grup criminal organizat, dacă magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție vor considera întemeiată solicitarea făcută ieri, la ultimul termen din dosarul ”Hidroelectrica”, de către procurorul de ședință. Acesta a cerut pedeapsa maximă, cu executare, pentru Sereș, dar și obligarea acestuia la plata prejudiciului de peste 530.000.000 lei, în solidar cu ceilalți inculpați, iar o decizie este așteptată din partea instanței de judecată. În acest dosar, fostul ministru al Economiei, Codruț Sereș, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în septembrie 2011, pentru că ar fi ascuns activitățile ilegale ale conducerii SC Hidroelectrica SA, în urma cărora s-au adus prejudicii de aproximativ 165 de milioane de dolari. În rechizitoriul trimis instanței, procurorii DIICOT l-au acuzat pe Codruț Sereș de complot și subminarea economiei naționale. Ultima faptă nu se mai regăsește sub această formă în legea penală.

Mihai Niculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.