Home Actualitate Cetățeni români, în centrul unor acuzații de înscriere frauduloasă pe listele...

Cetățeni români, în centrul unor acuzații de înscriere frauduloasă pe listele electorale, în Franța

DISTRIBUIŢI

Înscrierea a 82 de români cu domiciliul la aceeași adresă pe listele electorale din Saint-Denis (la nord-est de Paris) a declanșat o dispută între candidatul socialist Mathieu Hanotin, care suspectează o fraudă, și primarul comunist Didier Paillard, care denunță o stigmatizare.
Deputatul socialist a anunțat miercuri că va depune în cursul zilei un recurs la tribunal pentru fraudă pe listele electorale, după ce a fost „surprins să constate că din 206 alegători din UE înscriși la Saint-Denis, 82, toți de origine română, domiciliază la aceeași adresă“, relatează Le Figaro, în ediția electronică. „Avem dubii serioase cu privire la controlarea domiciliilor a 48 de persoane care locuiesc în această tabără. Dacă sunt aduse dovezi, cu atât mai bine, dar sunt persoane în cazul cărora nu am găsit dovezi privind adevăratul lor domiciliu“, a declarat el în cadrul unei întâlniri cu presa la sediul său de campanie din Saint-Denis. Denunțând „nerespectarea condițiilor democratice“, Mathieu Hanotin constată „o creștere masivă la o singură adresă“ și susține că „se îndoiește de caracterul individual al demersului“ de înscriere pe liste.
În opinia lui Didier Paillard, actualul primar din Saint-Denis și cap de listă al Frontului stânga-EELV-MRC la alegeri, „acuzația gravă de înscriere frauduloasă pe listele electorale a persoanelor de naționalitate română“ ține de „zvonuri“ și „stigmatizare“. Potrivit lui, terenul pe care trăiesc acești români a fost pus la dispoziția orașului de stat și „găzduiește din aprilie 2012, 205 persoane, dintre care aproape 150 de adulți cu drept de vot. Aceste persoane locuiesc în Saint-Denis de peste cinci ani și au fost expulzate“ dintr-o altă tabără în iulie 2010. Bastion al comuniștilor, cu 105.000 de locuitori, Saint-Denis este unul dintre simbolurile bătăliei din cadrul stângii, care pleacă foarte divizată înaintea alegerilor municipale din Seine-Saint-Denis.

Irina Tracy

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.