După moartea a 15 soldaţi turci, ucişi în aceste ultime zile de separatiştii kurzi, guvernul de la Ankara s-a decis să lanseze avertismente şi să ameninţe cu o operaţiune transfrontalieră în Irak împotriva bazelor Partidului muncitorilor din Kurdistan (PKK). Un comunicat publicat după o reuniune a Consiliului superior de luptă împotriva terorismului, organism condus de prim-ministrul Recep Tayyip Erdogan, precizează că -ordinele au fost date pentru lansarea, -în caz de necesitate-, a unei operaţiuni transfrontaliere împotriva rebelilor refugiaţi în Irak. Textul nu face referire la o ţară anume. Cabinetul a depus, de asemenea, în Parlament proiectul unei rezoluţii care autorizează o asemenea manevră, condiţie obligatorie pentru -trecerea la fapte-. Executivul turc a fost somat de opoziţia parlamentară şi de presa naţionalistă să-şi înăsprească atitudinea faţă de PKK. Demonstraţii spontane cu fost organizate în mai multe oraşe, în timp ce numeroase ziare au publicat fotografiile celor 15 soldaţi căzuţi în lupte. Concomitent, SUA şi Bagada au încercat să convingă Ankara să nu recurgă la o intervenţie militară unilaterală. -Sunt sigur că nu aceasta este soluţia de rezolvare a acestei probleme-, a declarat presei purtătorul de cuvant al departamentului de stat american, Sean McCormack.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















