Home Actualitate Liderii de sindicat ai minerilor din Valea Jiului, în greva foamei

Liderii de sindicat ai minerilor din Valea Jiului, în greva foamei

DISTRIBUIŢI

Un număr de 24 de lideri de sindicat ai minerilor din Valea Jiului au intrat, luni, în greva foamei, în semn de protest față de faptul că un act adițional prin care sporul de periculozitate fusese mărit cu 100 de lei brut nu a fost înregistrat de ITM Hunedoara și astfel nu poate fi pus în aplicare.
Liderii minerilor de la unitățile viabile ale Complexului Energetic Hunedoara (CEH) au intrat, luni după-amiază, în greva foamei, după ce Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara le-a comunicat că actul adițional la contractul colectiv de muncă prin care sporul de periculozitate creștea cu 100 de lei brut nu a fost înregistrat și astfel nu va putea fi pus în aplicare.
Potrivit președintelui Sindicatului „Muntele“, Petre Nica, la sfârșitul lunii februarie, administrația și organizația sindicală au semnat actul adițional ce urma să intre în vigoare din 1 martie.
„Această sută de lei, impozabilă, reprezintă doar actualizarea sporului de periculozitate la nivelul salariului minim brut pe economie. Noi nu am cerut măriri salariale, ci doar respectarea drepturilor colegilor noștri, în conformitate cu legile în vigoare. Administrația Complexului Energetic Hunedoara a înțeles acest lucru și de aceea a fost semnat actul adițional prin care sporul era modificat de la 700 de lei la 800 de lei, pentru că efortul acesta financiar îl putea suporta complexul. ITM a înțeles să nu ne înregistreze actul din cauza unor interpretări ale legii care, din punctul nostru de vedere și înțeleg că și al administrației, nu sunt justificate“, a spus Nica.
Potrivit lui Nica, Biroul executiv al Sindicatului „Muntele“ s-a întrunit luni, iar cei 24 de lideri de sindicat de la unitățile viabile – Lonea, Livezeni, Vulcan, Lupeni, preparația Coroiești – dar și energeticienii afiliați la sindicat au intrat în greva foamei.
Ei se află la sediul CEH și susțin că nu vor renunța la demersul lor până când actul adițional nu va fi pus în aplicare.
Petre Nica a făcut apel la minerii din Valea Jiului să nu se solidarizeze cu acțiunea liderilor, în această fază de protest, considerând că este suficient demersul lor.
Sindicatul „Muntele“ a organizat, în luna februarie, un referendum în urma căruia minerii au decis că, în cazul în care nu vor obține mărirea sporului de periculozitate, vor face un miting de protest.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.