Home Actualitate Tokes compară situația secuilor din România cu cea din Crimeea

Tokes compară situația secuilor din România cu cea din Crimeea

DISTRIBUIŢI

Europarlamentarul Laszlo Tokes a declarat, luni, în PE, că secuii din Ținutul Secuiesc sunt pe cale să devină minoritari pe propriul teritoriu, așa cum s-a întâmplat cu tătarii în Peninsula Crimeea și a cerut ajutor UE pentru obținerea autonomiei.
Laszlo Tokes a precizat că la Târgu-Mureș a avut loc, luni, o manifestație a minorității maghiare "împotriva politicii de asimilare a Guvernului român". Secuii din Ținutul Secuiesc "sunt pe cale, precum tătarii din Peninsula Crimeea, să devină o minoritate pe propriul teritoriu", a mai spus Tokes, care a cerut Parlamentului European și celorlalte instituții europene să-i ajute pe secui să obțină autonomia.
La rândul său, europarlamentarul PPE Sógor Csaba a declarat că maghiarii vor ca Ținutul Secuiesc să fie transformat "într-o regiune autonomă cu statut special, cu respectarea integrității teritoriale a României".
"Practica internațională arată că există diferite tipuri de autonomie care pot promova o coabitare pașnică între diferitele grupuri etnice", a spus Csaba, adăugând că mesajul cheie al demonstrației de luni de la Târgu-Mureș este acela că există în continuare "chestiuni nerezolvate" "Comunitatea maghiară își exprimă nemulțumirea și solicită Guvernului român să înceapă un dialog", a mai spus el.
Luni seară, aproximativ 4.000 de persoane au participat la comemorarea secuilor uciși în 1854, organizată la Târgu Mureș, CNS cerând autonomia Ținutului Secuiesc, dar și începerea unui dialog cu noul guvern privind statutul regiunii. Oamenii au ascultat discursuri timp de aproximativ trei ore și jumătate, în fața Monumentului Secuilor Martiri, după care președintele CNS i-a îndemnat pe manifestanți să se deplaseze pe trotuar spre centrul orașului. Participanții au pornit în marș strigând "Hungaria", "Să piară Trianonul" și "Autonomia".
În timpul manifestației, mai multe persoane îmbrăcate în tricouri cu însemnele organizației "64 de Comitate" (HVIM) s-au certat și îmbrâncit cu jandarmii, la un moment dat aruncându-se cu petarde.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.