
Curtea de Apel București (CAB) a respins, vineri, contestația pe care Cristian Popescu Piedone, șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), a depus-o împotriva deciziei prin care Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a acuzat de
conflict de interese.
„Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE” – e decizia Curții de Apel București.
Hotărârea nu e definitivă. Piedone poate depune recurs în termen de 15 zile. Dacă decizia rămâne definitivă, el nu va mai putea ocupa „o funcție sau o demnitate publică” timp de trei ani.
Popescu Piedone, atunci primar al Sectorului 5, și-a numit ginerele membru în Comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale.
„În exercitarea atribuțiilor de primar, a emis și a semnat dispoziția de numire a ginerelui său (afin de gradul I) în calitate de membru al Comisiei pentru vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări servicii care cad sub incidența Legii nr. 550/2002, calitate de pe urma căreia a obținut un folos material (venituri încasate în anii 2021 și 2022) în valoare totală de 109.520 RON. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 5, lit. f) și art. 228, alin. 1, lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019”, transmitea ANI la vremea respectivă, printr-un comunicat.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















