O coincidenţă cel puţin sursprinzătoare, dar şi dădătoare de fiori. În condiţiile în care la Londra au continuat audierile în cazul morţii prinţesei Diana, decedată în urmă cu 10 ani, într-un tunel rutier din Paris în urma unui groaznic accident de maşină, prinţul William, fiul cel mare al Lady Di, a simţit pe propria lui piele ce înseamnă insitenţa paparazzi. Incidentul s-a consumat vineri seară, în timp ce William, al doilea, în ordinea succesiunii, moştenitor la tronul Marii Britanii, părăsea un bal de noapte din capitala regatului, însoţit de Kate Middleton. Desigur, a-i vedea împreună pe cei doi tineri, după o vară de -separare- este un subiect capabil să ţină prima pagină a ziarelor de scandal. Iar a-i surprinde la ieşirea dintr-un local, mană în mană şi cu priviri de îndrăgostiţi, este deja senzaţie. Nu însă şi pentru -victime-. Dimpotrivă, potrivit purtătorului de cuvant al prinţului, Paddy Harverson, William -este îngrjorat de comportamentul ameninţător al paparazii în noaptea de vineri spre sambătă-. După ce fusese fotografiat în momentul cand părăseau barul, aproape de zorii zilei, cuplul s-a văzut, ulterior, -urmărit de fotografii căţăraţi pe motociclete, înghesuiţi în maşini, sau chiar alergand pe jos după vehicolul lor. Această urmărire agresivă a fost potenţial periculoasă şi îngrijorătoare pentru ei-. Probabil, la fel s-a simţit şi Diana, în utlimele ei clipe, privind cu groază pe geamul din spate al Mercedesului la bordul căruia se afla împreună cu Dodi al-Fayed, la bliţurile care nu încetau să se oprească. Fotografiile lui William şi Kate au apărut la cateva zile după apariţia, în presă, a unor fotografii inedite cu Diana urmărită de paparazii. -Este de neînţeles, mai ales în acest moment, cum poate continua acest tip de comportament-, a adăugat purtătorul de cuvant al prinţului William.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















