
Deși însuși Grindeanu nu a participat la înmormântarea lui Iliescu, s-a gândit el acum să iasă de la guvernare pentru că USR nu s-a ploconit la sicriul unui inculpat pentru crime împotriva umanității. Așa că într-o complicitate post-mortem, Grindeanu a aruncat vorbe sforăitoare:
„Am decis convocarea unei reuniuni a Biroului Permanent Național pentru ziua de luni, în vederea analizării situației create în interiorul Coaliției de guvernare ca urmare a poziționării unor parteneri față de organizarea ceremoniilor oficiale dedicate fostului președinte al României, Ion Iliescu.
În opinia PSD (n.a. de fapt a lui Grindeanu pentru că abia luni se întrunește BPN-ul), acțiunile și declarațiile recente ale unor membri ai Coaliției, contrare obligațiilor legale și normelor de conduită instituțională, afectează nu doar relațiile dintre partidele semnatare ale Acordului politic de guvernare, ci și echilibrul necesar în funcționarea Guvernului.
Partidul Social Democrat consideră că, indiferent de diferențele ideologice sau de interpretările istorice, respectul față de instituțiile statului, față de normele constituționale și față de memoria istorică trebuie să prevaleze în viața politică. Organizarea ceremoniilor oficiale prevăzute de lege în cazul decesului unui fost șef de stat nu este o chestiune opțională, ci o responsabilitate instituțională.
Reuniunea Biroului Permanent Național are ca obiectiv evaluarea impactului acestor evenimente asupra funcționării Coaliției de guvernare și stabilirea unei poziții clare a partidului în raport cu continuarea colaborării guvernamentale, în condiții de respect reciproc și corectitudine politică.
PSD rămâne angajat în susținerea unei guvernări stabile, în interesul cetățenilor, dar subliniază că loialitatea politică, buna-credință și dialogul între parteneri reprezintă fundamente indispensabile ale oricărei construcții politice durabile.”, a scris penibilul Grindeanu pe contul său de Facebook.
Oare cum se explică faptul că până la vârsta asta Grindeanu nu a înțeles că dragoste cu sila nu se poate?
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















