DISTRIBUIŢI

Călin Georgescu a cerut suveraniștilor să nu se prezinte la vot la alegerile de la Primăria Capitalei.

„Azi, țara suferă și suferă din cauza decăderii politice, la care se adaugă aceste așa zise alegeri de la Primăria București. Despre aceste alegeri am de spus următoarele: un guvern ilegitim nu poate face alegeri legitime, nici la București, nici oriunde altundeva și nimeni nu mă poate convinge de contrariul”, a anunțat Georgescu.

El și-a îndemnat susținătorii să se gândească de două ori înainte de a participa la scrutinul din Capitală.

„vem precedentul anulării alegerilor din 6 decembrie 2024 și mascarada celor din mai 2025. Prin urmare, nu pot crede în aceste alegeri din București și consider că electoratul ar trebui să se gândească de două ori înainte de a valida o farsă, oganizată sub aparența binelui.

Oricine m-ar fi întrebat, dacă m-ar fi întrebat, ar fi primit același răspuns. Într-un mod aproape macabru pe 7 decembrie se împlinește un an de la anularea alegerilor care au îngropat democrația și libertatea în România, iar acum ni se cere să legitimăm frauda de atunci. Pentru mine e inacceptabil. E o linie a demnității peste care niciun om liber nu poate trece. Dacă acele alegeri nu ar fi fost anulate, azi nu am fi avut nevoie de alegeri la București. Când democrația se va întoarce în această țară vă asigur vor fi alegeri libere peste tot,nu doar la București. Nu mă pot implica în niciun fel, nu pentru că refuz și pentru că nu pot crede în aceste alegeri.” a explicat fostul candidat la prezidențiale continuând apoi să vorbească despre lupi și oase.

Luni, 3 noiembrie, AUR va decide dacă o susține sau nu pe Anca Alexandrescu la Primăria Capitalei.

 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

2 COMENTARII

  1. Andrei paraschiv, nu ti-a iesit pasenta ! iaca AUR o sustine pe Anca Alexandrescu la primaria capitalei ! Iat Domnul georgescu nu poate dirija chiar totul , chiar si alegerile in capitala ! Daca anca va castiga va fi un plus pentru miscarea suveranista !!

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.