
Fără a avea Testul IMM obligatoriu, legea cu Pachetul doi de măsuri fiscale care printre miile de modificări conține și unele esențiale la Legea 31/1990, în special pentru firmele care au activul net mai mic decât jumătate din capitalul social a fost publicată în Monitorul oficial.
Conform celui mai recent raport anual al Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială CNSM, cel pentru anul 2024, în România, „numărul firmelor cu deficiențe de capitalizare se ridică la 260.500, respectiv 31 la sută din totalul firmelor din economie, după o creștere de 9 la sută în termeni anuali. Necesarul de recapitalizare al acestor firme totalizează aproximativ 147 miliarde lei, fiind echivalentul a 29,5 miliarde euro, respectiv o valoare care depășește nivelul fondurilor alocate României prin PNRR (28,5 miliarde euro)”, se consemnează în raport CNSM.
Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM) a fost înființat prin Legea 12/2017 și este condus de Mugur Isărescu. Din el fac parte doi viceguvernatori ai BNR, Leonardo Badea și Florin Georgescu, șefi din ASF Alexandru PETRESCU, Gabriel Ioan AVRĂMESCU, Ștefan Daniel ARMEANU, Alexandru Nazare, Ministrul Finanțelor și Florin-Alexandru Zaharia, Secretar de stat, Ministerul Finanțelor.
Totodată din cele aproximativ 920.000 de firme care au depus bilanțul pentru anul fiscal 2024, peste 325.000 au încheiat anul pe pierdere, arată datele disponibile. Numărul companiilor cu rezultat negativ este semnificativ mai mare decât în 2023, când au fost raportate 283.000, și aproape dublu față de 2018, când figurau 193.000 de firme.
Pierderea totală cumulată a acestor companii ajunge la aproape 56 de miliarde de lei, comparativ cu 46 de miliarde în 2023 și 31 de miliarde în 2018. Practic, în doar șase ani, pierderile la nivelul companiilor neprofitabile au crescut cu peste 80%.
Cele 325.000 de firme cu minus în 2024 reprezintă 35% din totalul companiilor care au depus bilanț. Acestea au realizat împreună vânzări de 379,5 miliarde de lei și au avut peste 825.000 de angajați, o structură care arată că segmentul firmelor neprofitabile rămâne important în economia națională inclusiv din perspectiva ocupării forței de muncă.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, este un politician care nu are nici studii economice, nici juridice dar care impune măsuri economice pe care în mod evident nu le poate explica. La rândul lui, Bolojan își asumă răspunderea pe legi pe care cel mai probabil nici nu le-a citit dar i-au spus lui niște politicieni sinecuriști că ar fi bune.
Firmele care nu se recapitalizează vor trebui desființate și sute de mii de angajați rămân șomeri
Deși aceste modificări nu aduc vreun ban la buget, la articolul XXIV din PL-X 246/2025, se prevede că „societățile care, pe baza situațiilor financiare anuale, aprobate potrivit legii, au o valoare a activului net diminuată la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris nu pot restitui acționarilor sau asociaților, după caz, sau altor persoane afiliate, așa cum sunt definite conform reglementărilor contabile aplicabile, împrumuturile luate de la aceștia” și în plus, dacă activul net nu este majorat până la jumătate din capitalul social, firma va trebui dizolvată.
Legea instituie și amenzi mari: „(4^1) Nerespectarea de către societate a obligației de reconstituire a activului net până la nivelul unei valori cel puțin egale cu jumătate din capitalul social în termenul prevăzut la alin. (4) constituie contravenție și se sancționează, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă de la 10.000 lei la 200.000 lei” deși nu există în lege obligația de a majora activul net, antreprenorii putând decide să dizolve companiile.
Dacă antreprenorii nu vor dori sau nu vor putea să aducă bani de acasă, media fiind de 113.243,76 de Euro per firmă, aceasta va fi dizolvată. Conform unui răspuns al IMM Romania (CNIPMMR), „numărul mediu de salariați din cadrul microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici este de 2,42 salariați/întreprindere. Raportat la această cifră se pot face calcule care să fie adaptate diferitelor scenarii.”. Așadar sute de mii de angajați ar rămâne șomeri mărind povara de pe umerii statului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















