
Fostul ministru PSD Adrian Câciu a declarat că negocierile ar putea duce, până la finalul lunii iulie, la formarea unui guvern majoritar PSD-PNL-UDMR. Europarlamentarul Siegfried Mureșan, propunerea de premier a PNL-USR-UDMR, l-a contrazis.
Ce a spus Câciu despre noul guvern
„Eu exclud sintagma ”guvern de armistițiu”, pentru că este sintagma pornită de la un domn demis de Parlamentul României. Varianta unui guvern majoritar există, dar nu va fi de armistițiu. Va fi un guvern al României. Dar eu cred că, la finalul acestei luni, lucrurile vor duce către un guvern majoritar și tind să cred că va fi PSD-PNL-UDMR”, a declarat Adrian Câciu, la Digi24.
Despre numele noului premier, el a spus că decizia va fi luată la negocierile între partide: „De ce să nu fie Sorin Grindeanu premierul acestui guvern? Cred că trebuie flexibilizate pozițiile”.
„Eu cred că la final de iulie. Eu aștept ca săptămâna viitoare să se mai flexibilizeze pozițiile. Am văzut inclusiv declarațiile lui Siegfried Mureșan, care spunea că nu este vorba despre oameni, despre persoane și funcții, ci despre program. Dacă este serios în ceea ce spune și bănuiesc că asta este poziția PNL, haideți să discutăm, pentru că, într-adevăr, asta trebuie să ne preocupe”, a mai afirmat Câciu.
Replica lui Mureșan
În schimb, Siegfried Mureșan a respins scenariul unui guvern majoritar PSD-PNL-UDMR.
„Cu siguranță nu va exista un guvern PNL-PSD-UDMR, deoarece Partidul Național Liberal a discutat, a decis de mai multe ori: noi un guvern cu PSD-ul nu mai facem. Am pierdut încrederea în ei. (…)
Responsabilitatea principală pentru faptul că nu avem guvern este, evident, a celor care au depus moțiunea de cenzură, a PSD și AUR, nu a celor care și în momentul de față, în condiții dificile, asigură în mod interimar guvernarea țării, adică PNL, USR și UDMR.
Domnul Câciu nu are o lungă istorie de a spune lucruri corecte, serioase sau lucruri care s-au adeverit în timp. Doi la mână, repet, Partidul Național Liberal nu va face o nouă coaliție cu PSD și, trei la mână, nu ne vom despărți de USR. Știm că cei de la PSD ar prefera să vadă Partidul Național Liberal și USR-ul despărțiți. Vor să ne dezbine, voi să ne controleze. Nu se va întâmpla acest lucru”, a declarat Siegfried Mureșan, pentru Digi24.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















