DISTRIBUIŢI

Într-un răspuns pentru Ziarul Curentul, Casa Națională dă Sănătate a explicat cum trebuie să acționeze managerii spitalelor: „Aceste cazuri sociale cu care se confruntă spitalele din România, pun unităţile sanitare în fața unei decizii dificile, fie să externeze pacientul, asumându-și riscul ca această decizie să fie inumană și să conducă la noi suferințe sau chiar la decesul persoanei, fie să îl mențină în unitate, grevând astfel capacitatea spitalului.
Cazurile medico-sociale care nu pot beneficia de îngrijirea necesară la externarea din spital atunci când starea de sănătate nu mai justifică internarea trebuie direcționate către unitățile medico-sociale. Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 412/2003, pentru aprobarea Normelor privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea unităţilor de asistenţă medico-sociale, „unităţile de asistenţă medico – sociale sunt instituţii publice specializate, cu personalitate juridică, în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, care acordă servicii de îngrijire, servicii medicale, precum şi servicii sociale persoanelor cu nevoi medico – sociale”.
În spitale durata internării trebuie să fie determinată doar de specificul patologiei, în timp ce pacienții cu probleme medico-sociale trebuie să fie preluați de către așezămintele de asistență socială, în baza evaluării medicale eliberată de medicul din spital. Unităţile medico-sociale au fost înfiinţate cu scopul de a elimina cazurile sociale care grevează spitalele.
Menţionăm totodată că, la solicitarea spitalelor, casele de asigurări de sănătate pot acorda sprijin constând în informarea şi îndrumarea acestora pentru gestionarea cazurilor socio-medicale care presupun preluarea persoanelor de către o unitate de asistenţă comunitară.”, a răspuns Casa Națională de Sănătate.

Avocatul Poporului a constatat că trei spitale încălcau legea

Avocatul Poporului a reclamat de anul trecut că sute de persoane vulnerabile din toată țara ajungeau la așezămintele neautorizate administrate de Viorel Pașca, în satul bihorean Dumbrava, multe dintre ele fiind trimise de spitale sau chiar preluate de Poliție de pe stradă. Renate Weber spune, într-un interviu pentru HotNews, că instituția pe care o conduce nu s-a concentrat în principal asupra condițiilor de îngrijire, ci asupra responsabilității autorităților care au trimis oameni într-un loc fără autorizație.

„De ce au trimis persoane, indiferent că erau persoane cu dizabilități sau fără dizabilități, cu discernământ redus sau fără discernământ, de ce le-au trimis către un astfel de centru neautorizat? Pentru noi asta a fost problema cea mai importantă”, a declarat Renate Weber.

Serviciul de Ambulanță din Bihor a confirmat la vremea respectivă pentru Avocatul Poporului că pacienții ajunși în centrele lui Viorel Pașca erau transportați la solicitarea medicilor din spitalele în care erau internați. Trei dintre ele, din București: Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon”, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” și Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”.

După ce instituția a trimis adrese către unități, Spitalul „Sfântul Pantelimon” din Capitală a motivat că Asociația Dumbrava „a fost plasa de urgență pentru multe situații sociale, aflate în unități sanitare și nu numai, în contextul în care administrațiile publice teritoriale (DGASPC, DAS, SPAS) erau depășite de complexitatea și volumul cazurilor”. Această poziție a fost inclusă în documentul publicat în iunie 2025 de Avocatul Poporului.

„Spitalele nu au voie să transfere către un centru care funcționează fără autorizație. Noi le-am trimis niște adrese și le-am rugat să nu mai trimită oamenii în centre neautorizate, pentru că nu este firesc”, a declarat Weber în discuția cu HotNews.

Spitalul Foișor este condus de Șerban Dragosloveanu, un apropiat al Oanei Sivache, numită politic la conducerea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) de președintele USR București, Vlad Voiculescu. Foto Facebook ASSMB.

Mare amator de funcții obținute politic și nu prin concurs, Dragosloveanu apărea ca ministru al Sănătății pe lista guvernului Tomac.

Avocatul Poporului susține că problema nu a fost doar activitatea lui Viorel Pașca, ci și felul în care instituțiile statului au tolerat, timp de ani de zile, existența acestor așezăminte și au continuat să trimită acolo persoane vulnerabile.

„Deci problema noastră este felul în care autoritățile statului nu s-au implicat sau, dimpotrivă, au fost cumva complice la tot ceea ce era acolo. Nici nu știu cum să-i spun, că centru nu era. Era ca o colonie, ca să fiu foarte, foarte sinceră”, a spus Renate Weber pentru HotNews.

Renate Weber spune că ancheta Avocatului Poporului a scos la iveală o practică prin care spitale și alte instituții trimiteau persoane vulnerabile la Dumbrava, deși așezămintele lui Viorel Pașca nu funcționau ca un centru social autorizat.

„Am văzut că există o adevărată practică, unele spitale trimițând acolo pacienți. Mai mult, chiar Poliția lua oameni de pe stradă din mai multe locuri din țară, chiar locuri foarte îndepărtate, trimițându-i acolo”, a afirmat Weber.

Aceasta respinge ideea că toate persoanele ar fi ajuns la Dumbrava de bunăvoie. „Nu-i adevărat, nu toată lumea era acolo de bunăvoie. Au fost persoane transferate de spitale, fără să știe săracele unde ajung și cum ajung. Ce fel de bunăvoie e asta când te ia Poliția, tu fiind om al străzii, din capătul celălalt al țării, și te duce acolo?”, a declarat Avocatul Poporului.

Weber a explicat că, în cazul persoanelor lipsite de discernământ sau cu nevoi speciale, instituțiile statului aveau obligația să se asigure că acestea sunt îngrijite într-un centru autorizat.

„Câtă vreme unii oameni susțineau că au venit de bună voie acolo, noi nu aveam cum să ne amestecăm. E dreptul fiecărei persoane să facă ce crede de cuviință. Însă, când e vorba de persoane care sunt lipsite de discernământ, care au nevoi speciale și care sunt trimise de instituții ale statului, sigur că este nevoie de autorizație”, a spus Renate Weber.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.