
În încercarea sa disperată de a deveni președintele României, Marcel Ciolacu a aruncat cu banii publici dar a obținut mai puține voturi decât Elena Lasconi.
Dragoș Pîslaru susține că, fără deciziile adoptate de Guvernul Bolojan, România ar fi riscat să ajungă la un rating „junk” și chiar în incapacitate de plată. Într-un atac la adresa social-democraților, acesta afirmă că România risca retrogradarea la junk din cauza situației bugetare moștenite după guvernarea Ciolacu și acuză PSD că încearcă acum să transfere responsabilitatea asupra lui Bolojan, potrivit unei postări publicate de Pîslaru
„- Din cauza guvernării Ciolacu (2023-2025), România a avut cel mai mare deficit bugetar din toată Uniunea Europeană: 9,3%.
– Deși ministrul Finanțelor l-a avertizat pe premierul Ciolacu de nu mai puțin de de șase ori despre această criză majoră, domnul Ciolacu a răspuns că nu-l preocupă deficitul bugetar (ca să fiu elegant).
– Așadar, PSD a aruncat cu pomeni electorale pe care nu ni le puteam permite, iar apoi a fugit de reforme și reducerea cheltuielilor.
Ilie Bolojan a fost singurul politician care și-a asumat responsabilitatea guvernării după dezastrul lăsat în urmă de PSD.
A adoptat măsurile urgente ca să evităm blocajul economic al țării, inclusiv măsuri care au atins categorii vulnerabile.
Fără aceste măsuri, România era astăzi în junk și în incapacitate de plată, la fel ca în cazul Greciei.”, a explicat Dragoș Pîslaru.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















