Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că viitoarea lege a salarizării unitare va aduce majorări salariale inclusiv pentru demnitari: miniștri, parlamentari, secretari de stat și primari. Argumentul invocat este că veniturile acestora au rămas, în mare parte, la nivelul de acum aproape opt ani.
Declarația ridică însă o întrebare legitimă: dacă stagnarea salariilor demnitarilor reprezintă o problemă care trebuie rezolvată prin lege, de ce problemele salariale din sistemul sanitar nu beneficiază de aceeași atenție și determinare?
Manole susține că ar fi „o ipocrizie” să nu recunoască necesitatea majorării salariilor demnitarilor. Vorbește despre echitate, despre refacerea grilelor de salarizare și despre necesitatea unor creșteri acolo unde acestea nu au existat.
Dar echitatea nu poate fi aplicată selectiv
Medicii și personalul medical lucrează într-un sistem în care responsabilitatea este uriașă, presiunea profesională este permanentă, iar lipsa personalului și suprasolicitarea reprezintă probleme reale. Dincolo de cifrele din grilele de salarizare, există o nemulțumire legată de modul în care este recunoscută munca celor care țin în funcțiune spitalele.
Este adevărat că medicii au beneficiat de majorări salariale importante în 2018 și că au existat noi ajustări în 2024. Dar asta nu înseamnă că toate problemele salariale din sănătate au fost rezolvate. Sporurile, condițiile de muncă, diferențele dintre unitățile sanitare și puterea de cumpărare a veniturilor rămân subiecte care necesită atenție.
În schimb, când vine vorba despre demnitari, ministrul găsește argumentul echității pentru a justifica noi majorări.
Mai mult, în contextul economic dificil, Manole recunoaște că majorarea salariilor demnitarilor nu este o prioritate imediată. Cu toate acestea, consideră că ea trebuie avută în vedere în viitoarea lege a salarizării.
Aici apare o altă problemă: prioritățile statului
Când vorbim despre salariile celor aflați în funcții politice, găsim explicații despre grile, coeficienți și echitate. Când vorbim despre medici, discuția ajunge prea des la constrângeri bugetare, economii și imposibilitatea unor noi cheltuieli.
Nu contestă nimeni dreptul unui demnitar la un salariu decent. Dar este greu de explicat de ce majorarea veniturilor celor care ocupă funcții politice trebuie privită ca o necesitate a reformei, în timp ce recunoașterea muncii personalului medical ajunge atât de des pe plan secund.
Un medic nu își poate permite să trateze superficial responsabilitatea pe care o are. Nu poate amâna o urgență pentru că bugetul este în dificultate. Nu poate închide spitalul atunci când personalul este insuficient și nici nu poate pune pauză responsabilităților sale.
De aceea, discuția despre salarizare ar trebui să înceapă cu o întrebare simplă: ce valoare acordă statul muncii celor care asigură sănătatea populației?
Nu poate exista echitate într-un sistem în care majorările sunt justificate prin stagnare pentru unii, dar pentru alții sunt mereu condiționate de existența banilor.
Dacă viitoarea lege a salarizării va urmări cu adevărat echitatea, atunci trebuie să privească toate categoriile profesionale, nu doar funcțiile pentru care există voință politică.
Pentru că, înainte de a vorbi despre salariile mai mari ale celor care conduc instituțiile statului, ar trebui să ne asigurăm că statul știe să îi respecte și să îi recompenseze corespunzător pe cei care salvează vieți.
Iar întrebarea rămâne: când vor deveni și medicii o prioritate reală, nu doar o categorie profesională invocată în discursurile despre reforma sistemului public?
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
