Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este parte componentă a pieţei angro de energie electrică pe care au loc tranzacţii cu energie electrică activă pentru fiecare interval de tranzacţionare al zilei de livrare corespunzătoare, pe baza ofertelor transmise de participanţii înscrişi la această piaţă.
În cadrul acesteia, volumul total tranzacţionat pe parcursul anului 2006 este de 4,11 terrawattioră (TWh). Potrivit Operatorul de energie electrică din România (OPCOM), comparativ cu ultimele şase luni ale anului anterior, tranzacţiile de pe PZU au crescut cu circa 27%, de la 1,72 TWh la 2,18 TWh.
Tranzacţiile din luna octombrie reprezintă pentru PZU o valoare record de 461,35 GWh cu o valoare medie orară de 619,264 MW, însemnând 10,40% raportat la consumul prognozat.
Media preţului PZU pentru ultimele şase luni în 2006 este de 180,77 Lei/MWh (51,57 EURO/MWh), cu 44,04% mai mare decât valoarea echivalentă pentru 2005.
În 2006 pe platforma de tranzacţionare a Pieţei Centralizate pentru Contracte Bilaterale (PCCB) a fost tranzacţionat un volum de 0,7 TWh (1,36%) pentru 2006 şi 2,25 TWh pentru 2007 (4,34%). Pe Piaţa Centralizată pentru Certificate Verzi, numărul certificatelor verzi tranzacţionate în cele 12 sesiuni din 2006 este de 7.841, cu un preţ mediu de 155,08 lei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















