Sfântul Ioan
Peste 1.700.000 de români, adică aproximativ 13% din populaţia României, poartă numele Sfântului Ioan şi derivatele acestuia. Potrivit statisticilor, din totalul persoanelor care se numesc Ioan/Ioana, respectiv Ion, Ionică, Ionica, Ionuţ, Ionel, Ionela, 1.392.207 sunt bărbaţi şi 338.440 femei. (A.P.)
Brâncuşi
Din cauza temperaturilor scăzute, pavimentul din preajma operelor lui Brâncuşi expuse în parcurile din Târgu Mureş s-a transformat în nămol în zonele care nu au fost acoperite cu nisip. Astfel, materialul despre care autorităţile spuneau că este ecologic şi la standarde europene îngheţa noaptea şi se dezgheţa ziua. Cea mai afectată porţiune este cea din zona Porţii Sărutului. Specialiştii recomandaseră Primăriei ca în sezonul rece să limiteze accesul publicului pe aleile acoperite cu paviment, însă municipalitatea nu a luat o asemenea măsură şi nici nu s-a mai plâns de calitatea stabilizatorului folosit la lucrările de amenajare a aleilor din parcurile brâncuşiene. (IS)
Restricţii
Traficul în zona Pieţei Eroii Revoluţiei va fi restricţionat începând de luni. Şi asta pentru că vor fi demarate lucrările la construcţia pasajului pietonal subteran din zona respectivă. Proiectul mai are în vedere şi amplasarea unei staţii de tramvai şi a peroanelor aferente în zona centrală a pieţei. Conform municipalităţii, în zonă va fi realizat un punct intermodal de transport. Persoanele care vor utiliza mijloacele de transport în comun vor avea acces la staţia de metrou -Piaţa Eroii Revoluţiei- şi la peroanele staţiei de tramvai printr-un tunel pietonal subteran care va subtraversa piaţa între cele două trotuare laterale. Accesul va fi facilitat prin scări rulante şi ascensoare. Lucrările se preconizează a se finaliza în luna aprilie a anului viitor. (IS)
Carantină
Municipiul Vulcan se află în carantină după ce un câine dintr-o gospodărie a murit din cauza rabiei. Autorităţile locale au decis sacrificarea câinilor fără stăpân de pe o rază de 30 de kilometri. -Câinele a fost găsit mort de către proprietar, iar testele au indicat că avea rabie. Animalul a fost imediat sacrificat, iar câinii fără stăpân urmează să fie eutanasiaţi conform legii-, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan. Proprietarul animalului a fost internat în spitalul din localitate. (IS)
Card
Românii care doresc să plece în străinătate până pe data de 15 ianuarie se pot prezenta începând de săptămâna viitoare la sediul CASMB pentru a-şi putea procura certificatele de înlocuire provizorie a cardului european de asigurări sociale de sănătate. Respectivele documente se vor elibera în maxim 24 de ore, iar funcţionarii din cadrul CASMB vor lucra de luni până vineri, între orele 8.30-17.30. Sâmbătă 13 ianuarie, ghişeele vor funcţiona în intervalul orar 8.30-13.30. (A.B.)
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















