Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) ar putea investi într-un fond de investiţii, New Europe Venture Capital (NEVEQ), ţările în care banca îşi va dezvolta proiectul fiind Romania şi Bulgaria. Suma care ar putea fi alocată este de pană la 10 milioane de euro, iar estimările privind valoarea fondului sunt de aproximativ 40 milioane de euro.
Sectorul vizat pentru investiţii este cel tehnologic, care deţine patente, dar atenţia se va îndrepta cu precădere asupra industriei de software şi de servicii IT, potrivit unui comunicat al BERD. Firmele mici şi mijlocii din Romania vor fi principalele beneficiare ale banilor proveniţi de la Banca Europeană. De asemenea, fondul are şi o ţintă: investiţiile se vor realiza în cadrul firmelor de dimensiuni mijlocii, cu un management performant. NEVEQ este un fond de tip închis, care va fi administrat de firma NEVEQ Capital Partners Limited, înregistrat în Insulele Virgine.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare se angajează să investească o sumă echivalentă cu 20% din capitalul agregat total al fondului, în limita a 10 milioane de euro. Una dintre posibilităţi ar fi ca managerul fondului să preia posturi în consiliile de conducere ale companiilor incluse în portofoliul NEVEQ, urmand să transfere firmelor expertiză tehnică şi know-how. Prin implicarea substanţială a echipelor locale ale NEVEQ, fondul va contribui la transferul abilităţilor din domeniul investiţiilor către managerii companiilor din portofoliu. De asemenea, BERD anticipează creşterea competitivităţii firmelor, ceea ce va conduce la dezvoltarea pieţelor locale şi la atragerea de investitori strategici.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















