Una dintre cele mai celebre curse automobilistice ale lumii, raliul Dakar, se desfăşoară în acest an între Lisabona şi capitala Senegalului, iar în primele două zile ale competiţiei, sportivii portughezi au dominat cursa de motociclism, un alt sportiv din ţara în care s-a dat startul raliului Dakar aflandu-se pe prima poziţie a clasamentului general şi în cursa rezervată autoturismelor. Astfel, dacă în prima etapă învingător în cursa de motociclism a fost Ruben Faria, ieri – în a doua zi a competiţiei – prima poziţie a fost adjudecată de compatriotul învingătorului de sambătă, Helder Rodriguez, urmat de Ruben Faria şi de Esteve Pujol (Spania). Clasamentul general coincide cu ierarhia cursei de ieri.
În cursa autoturismelor, etapa de ieri a consemnat victoria dublului Sainz(Spania)/Perin(Franţa), aceştia fiind urmaţi de spaniolii Roma/Senra şi de echipajul francez Alphand/Picard. În clasamentul general, lideri sunt Souza (Portugalia)/Shulz(Germania), poziţia a doua este ocupată de echipajul Sainz/Perin, pe ultimul loc al podiumului situandu-se dublul De Villiers(Africa de Sud)/Von Zitzwitz(Germania).
Cei trei sportivi romani care participă la această competiţie au ocupat următoarele poziţii în etapa de ieri la secţiunea moto: Emanuel Gyenes, locul 48, Marcel Butuză, locul 105, iar Martin Freinademetz, cetăţean austriac stabilit la Sibiu, locul 149.
Astăzi se va desfăşura cea de-a treia zi a raliului Dakar, pe parcursul a 648 de kilometri, proba specială cronometrată fiind de 252 km.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















