Ministrul economiei si comertului, Dan Ioan Popescu (foto), a anuntat, ieri, ca a decis sa -ia taurul de coarne- si sa faca mai multe schimbari la nivelul conducerii catorva companii si autoritati din sectorul energetic.
Primul schimbat a fost Ion Lungu, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), care a fost inlocuit din functie cu Jean Constantinescu, directorul general al companiei Transelectrica. Totusi, Ion Lungu va ocupa in continuare functia de vicepresedinte al ANRE.
In privinta conducerii Transelectrica, aceasta va fi preluata de Ioan Merfu, fostul director general al Sucursalei Craiova a Transelectrica. In ceea ce priveste postul de director al companiei Electrica, acesta va fi ocupat de Nicolae Coroiu, fost director general al Sucursalei Oradea. Amintim ca, saptamana trecuta, Silviu Lucian Boghiu a renuntat la postul de conducere din motive medicale. De asemenea, Dorin Mucea, membru in consiliile de administratie ale Transelectrica si Hidroelectrica, a renuntat la functia detinuta in cadrul companiei de transport a energiei. Nici conducerea OPCOM nu a scapat de restructurari la nivel de conducere. Astfel, directorul general al operatorului comercial, Victor Ionescu, a fost inlocuit cu Nicolae Opris, angajat al companiei Translectrica.
Schimbari si la compania Nuclearelectrica. Acestea il vizeaza in primul rand pe directorul general al NuclearInvest, care va fi inlocuit din functie cu Marian Mihalcea, absolvent al Facultatii Hidrotehnice din Bucuresti. In privinta grupurile 1 si 2 ale Centralei Nuclear-Electrice de la Cernavoda, lucrarile de reparatie si constructie a reactoarelor vor fi coordonate de directorul Dan Bagu. Totodata, directorul general al Societatii Nationale a Lignitului Oltenia, Ion Vulpe, a fost inlocuit cu Tiberiu Trotea.
Dan Ioan Popescu a tinut sa precizeze ca -nu este vorba de demiteri si nici de o rotire a cadrelor. Cea mai corecta formula, dupa mine, este eliberarea din functie-. Ministrul economiei a subliniat ca -prin aceste modificari urmarim eficientizarea si dinamizarea activitatii societatilor respective. Tin sa precizez totodata ca nu vor mai urma alte schimbari in conducerile societatilor subordonate ministerului, insa vor fi operate schimbari in structura de conducere a MEC.
Privatizarea Petrom si a doua filiale Electrica, la final
-Semnarea contractelor de privatizare a filialelor Electrica – Banat si Dobrogea – va avea loc in acesta saptamana-, a declarat tot ieri Dan Ioan Popescu. Guvernul a aprobat, printr-o hotarare adoptata recent, incheierea contractelor de privatizare, conducerea Ministerului Economiei si Comertului urmand sa desemneze, pana la 20 iulie, persoana care va semna, in numele Electrica, cele doua documente. Valoarea totala a tranzactiei este de 112 milioane de euro, iar cele doua societati deservesc aproximativ 1,4 milioane consumatori si acopera circa 20% din totalul distributiei de energie la nivel national. In privinta contractului de privatizare al SNP Petrom, acesta -va fi semnat in maximum 10 zile-, a tinut sa precizeze oficialul MEC.
Liderul sindicatului SNP se va intalni cu conducerea OMV
Ministrul economiei a tinut sa aduca la cunostinta presei faptul ca -presedintele consiliului de administratie al OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, se va intalni maine (azi – n.r), la Bucuresti, cu Liviu Luca, liderul sindicatului de la Petrom. Cei doi vor discuta in principal despre ultimele aspecte legate de problemele salariatilor, dupa privatizarea companiei-. In privinta disponibilizarilor de personal, Dan Ioan Popescu a declarat ca -in contractul de privatizare nu exista clauze privind disponibilizari de personal. Daca ar fi existat, as fi adus acest lucru la cunostinta publicului-. -Ce pot sa va spun este ca se vor prezenta prevederile contractuale privind privatizarea Petrom. Mi s-a parut firesc ca Liviu Luca sa discute cu cei doi viitori actionari ai Petrom contractul de munca al sindicatului si alte aspecte legate de salariati-, a mai declarat Dan Ioan Popescu. Pe langa liderul de sindicat de la Petrom, la intalnirea de astazi vor mai participa Dan Ioan Popescu si directorul general al Petrom, Gheorghe Constantinescu.
Guvernul a aprobat, saptamana trecuta, termenii contractuali ai privatizarii SNP Petrom. Strategia de privatizare prevede vanzarea unui pachet de 33,34% din actiuni catre investitorul strategic. Ulterior, cumparatorul va realiza o majorare de capital, pentru ca participatia sa sa atinga cel putin 51% din actiuni.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















