Liderul autoritar al Ligii I, Dinamo Bucureşti, a reluat ieri pregătirile pentru partea a doua a sezonului, printr-un antrenament de acomodare, tehnicianul Mircea Rednic nedorind probabil, să-i -ia tare- pe elevii săi chiar din prima zi. De la reunirea lotului au lipsit însă mai mulţi jucători: Mendy, Blay şi Ze Kalanga au ajuns în România abia în cursul serii de ieri, iar Dennis Romanovs şi Maris Smirnovs nu au reuşit să-şi achiziţioneze bilete de avion din timp, astfel încât vor fi prezenţi la antrenamente abia de astăzi.
Cum atacantul Claudiu Niculescu a declarat că speră ca 2007 să fie cel mai bun an din istoria -alb-roşilor-, oficialii grupării fac eforturi importante pentru a întări lotul. Principala problemă a -câinilor roşii- rămâne în continuare achiziţionarea unui atacant cel puţin de valoarea lui Ionel Ganea, plecarea liderului clasamentului golgheterilor Ligii I lăsând un gol important în gruparea din bulevardul -Ştefan cel Mare-. Varianta Sambegou Bangoura, vârful de atac al grupării Stoke City, din a doua ligă engleză, este destul de departe de a fi perfectată, Rednic confirmând: -Ni s-a comunicat suma pentru Bangoura. Stoke City vrea un transfer definitiv. Rămâne să decidem în cursul acestei săptămâni. Văzând ca este atât de dorit în România, că s-a scris atât de mult despre el, englezii au stabilit un alt preţ. Mai sunt şi alte echipe interesate de el-. Consiliul de administraţie al -câinilor roşii- urmează să ia în cel mai scurt timp o decizie în privinţa achiziţionării atacantului originar din Guineea.
În ciuda faptului că în acest moment Dinamo nu poate conta decât pe doi portari, dintre care unul dintre aceştia, Florin Matache, nu a confirmat, tehnicianul Mircea Rednic afirmă că deşi îşi doreşte transferul unui goal-keeper, acest post nu este una din principalele sale griji: -Vom transfera şi un portar. Nu cred că Lobonţ mai poate veni la Dinamo. Sunt şanse mici să-l putem aduce, însă aducerea unui portar nu este o prioritate pentru mine-. În ciuda acestor aparente eşecuri, -Puriul- a ţinut să le comunice fanilor faptul că aceştia nu ar trebui să se îngrijoreze: -Nu mă grăbesc la transferuri, pentru că vreau să aleg cea mai buna soluţie. Sunt mulţumit de lot, nu am de ce să nu fiu. Cei cinci jucători care au venit până acum sunt un plus şi vor crea o concurenţă mai mare decât cei care au plecat. Săptămâna viitoare vor mai veni încă trei fotbalişti-.
Antrenorul dinamovist şi-a exprimat încrederea că modernizările de la propriul stadion vor demara curând: -Proiectul modernizării stadionului este vechi de 2 ani, şi de aceea preşedintele clubului sportiv şi specialiştii vor face o recalculare la preţurile actuale. În 2-3 zile va fi gata-.
Pe de altă parte, noul mijlocaş -alb-roşu-, Silviu Bălace, şi-a exprimat satisfacţia că Dinamo i-a oferit şansa vieţii: -Urmează o nouă etapă în viaţa mea şi sper să fie de bun augur. Acum am ajuns la Dinamo şi am şansa să ating performanţa la care am visat atâta vreme-. Fostul căpitan al Politehnicii Timişoara a ţinut să precizeze că nu se teme de faptul că postul pe care evoluează el are o concurenţă acerbă: -În ceea ce priveşte postul de titular, pot spune că doar antrenorul decide acest lucru. Oricum la o echipă unde se doreşte performanţă, trebuie să fie şi concurenţă-.
Şi fundaşul dreapta, Sergiu Homei, şi-a exprimat disponibilitatea de a face tot ce-i stă în putinţă pentru a se impune la Dinamo: -Cred că mă voi integra destul de repede, nu cred că vor fi probleme dacă voi munci. Sper să iau campionatul cu Dinamo şi să avem un parcurs cât mai lung în Cupa UEFA-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















