
Săptămånă „fierbinte“ atåt pentru liderii sindicali, cåt și pentru conducerile ministerelor. Cele mai „aprinse“ discuții sunt așteptate, între cele două părți, la Ministerul Educației, Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor. Cel puțin așa susțin sindicaliștii. Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a convocat, la minister, pentru miercuri, Comisia de Dialog Social. Sunt așteptați liderii celor trei federații sindicale din învățămåntul preuniversitar – Federația Educației Naționale (FEN), Federația Sindicatelor Libere din Învățămånt (FSLI) și Federația „Spiru Haret“ – pentru a fi negociată reducerea cu 15.000 a posturilor din școli și licee, începånd cu 1 septembrie. Sindicaliștii nu sunt de acord cu un număr atåt de mare de concedieri. Deja pentru dascălii ce urmează să fie disponibilizați FEN cere salarii compensatorii și venituri garantate la nivelul salariului mediu net pe economie pentru cel puțin doi ani.
Un reprezentant al Ministerului Muncii se va afla la masa negocierilor cu sindicatele din asistență socială, sector din care urmează a fi concediați 3.000 de angajați. Și tot la Ministerul Muncii, reprezentanții instituției și cei ai confederațiilor sindicale trebuie să clarifice aplicarea Legii unice a salarizării.
Patronatele, sindicatele și reprezentanții Ministerului Muncii vor să discute și problema salariului minim pe economie. Sindicatele solicită ca acesta să fie egal cu coeficientul unu de la stat, respectiv 705 lei, în timp ce patronatele nu vor să depășească 600 de lei, adică valoarea de anul trecut. Și Federația Națională a Sindicatelor din Administrație așteaptă o invitație pentru a purta negocieri privind reducerea a 17.000 de posturi din administrația publică locală. O veste proastă și pentru personalul auxiliar din sistemul sanitar. „Personalul de specialitate din sistemul sanitar nu va fi redus, dar vor fi luate măsuri în cazul personalului auxiliar, dacă este prea numeros“, a declarat, ieri, ministrul Sănătății, Cseke Attila. Acesta a adăugat că, în sistemul sanitar, nu vor crește salariile, dar că vor fi păstrate sporurile acordate anul trecut.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















