Prezent la şedinţa de bilanţ pe anul 2006 a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), preşedintele României Traian Băsescu şi-a exprimat încă o dată sprijinul său necondiţionat de care se bucură ministrul justiţiei, Monica Macovei. -Pe doamna ministru Monica Macovei o asigur de sprijinul meu fără rezerve şi sunt convins că o să trecem şi ANI, draga ta ANI o să treacă prin parlament-, i-a spus preşedintele, zâmbind, ministrului justiţiei. Imediat după prezentarea raportului de activitate al CSM pe anul trecut, şeful statului a spus că este momentul ca România să dovedească că are o justiţie performantă. -Marea mea rugăminte ar fi să avem în vedere priorităţile pe care le avem, pentru ca în cei trei ani de supraveghere din partea Comisiei Europene în îndeplinirea obligaţiilor asumate, chiar să facem o probă că România are o justiţie performantă. Este timpul să facem o probă că suntem performanţi şi performanţa în justiţie înseamnă încredere în ţară-, a spus Traian Băsescu.
Iritare prezindenţială
Deşi şedinţa de plen a CSM debutase destul de bine, după numai o oră de dezbateri discuţiile au fost suspendate la iniţiativa preşedintelui Băsescu, din cauza unor proteste în stradă a câtorva reprezentanţi ai Asociaţiei Victimelor Magistraţilor din România. Vizibil iritat de gălăgia ce venea din stradă, preşedintele a afirmat că nu poate lucra în astfel de condiţii şi că ceea ce se întâmplă arată o lipsă totală de respect faţă de CSM.
Preşedintele cere pedepsirea ineficienţei
După mai mult de o oră şi jumătate, şedinţa a fost reluată, iar şeful statului şi-a continuat discursul în stilu-i caracteristic. Astfel, dând impresia că timpul petrecut probabil la o ţigară alături de câţiva membrii ai CSM i-a mai domolit starea de nervi prilejuită de apariţia protestatarilor, Traian Băsescu a cerut expres ca CSM să sancţioneze procurorii şi judecătorii care nu respectă procedura, făcând referire la cele nouă situaţii în care procurori şi judecători au fost surprinşi în flagrant de procurorii DNA. -Acest lucru arată un soi de obicei al domnului procuror sau al domnului judecător să încaseze, pentru o soluţie sau ştiu eu pentru ce, un două-trei sute de euro – aici trebuie să fie reacţia dură a CSM-ului. Este una din responsabilităţile majore ca CSM-ul să nu mai privească cu toleranţă, cu înţelegere, abaterile disciplinare-, a mai spus preşedintele.
Era lui Pandrea – alesul preşedintelui
În şedinţa de ieri a CSM – ultima sub preşedinţia judecătorului Iulian Gâlcă – Consiliul şi-a aleas noua conducere, sub următoarea formă: judecătorul Anton Pandrea, preşedinte şi procurorul Nicolae Dan Chiujdea vicepreşedinte. Culmea, Băsescu anticipase încă de la începutul şedinţei că Pandrea va candida pentru şefia CSM. Judecătorul Anton Pandrea e preşedintele Secţiei Penale din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi se pare că e unul dintre magistraţii din aşa numitul -complet roşu- care s-a pronunţat în 1994 împotriva retrocedării caselor naţionalizate. Surpinzător, la finalul lui 2004, fostul preşedinte Iliescu l-a decorat pe Pandrea pentru -meritele avute în îndeplinirea cu imparţialitate a actului de justitie şi a asigurării statului de drept-. Anton Pandrea şi-a început activitatea în sistemul judiciar ca avocat în Prahova, în 1972, iar şase ani mai târziu a fost judecător la Judecătoriile sectoarelor 3 şi 5 din Bucureşti. Din 1990 până în 1998, a fost judecător la Curtea Supremă de Justiţie, iar din iulie 1992 e preşedintele Secţiei penale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















