Home Politic Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

Vendetă

PNL a pregătit un proiect de lege prin care să realizeze un control parlamentar -real şi eficient- faţă de participarea trupelor romane la misiuni internaţionale. În viziunea liberalilor, parlamentul este cel care va decide participarea militarilor romani la misiuni externe, preluand această atribuţie de la şeful statulul. Astfel, trimiterea trupelor în zonele de conflict ar trebui să treacă de votul parlamentului. Şi cum acesta este reprezentantul cetăţenilor, PNL îşi atinge obiectivul declarat la începutul campaniei de strangere de semnături privind retragerea trupelor romane din Irak. Numai pentru cazurile excepţionale – operaţiuni sub conducerea NATO sau pentru operaţiuni UE de gestionare a crizelor – liberalii au propus ca şeful statului să aibă libertatea de a trimite trupe fără aprobarea parlamentului, cu condiţia ca decizia să fie apoi aprobată de Legislativ într-un termen fix. Liberalii încearcă astfel să îi plătească o poliţă mai veche preşedintelui Traian Băsescu, după ce acesta a -pedepsit- iniţiativa PNL privind retragerea trupelor din Irak, menţinandu-le tot acolo şi suspendandu-l din funcţie pe iniţiatorul propunerii, fostul ministru liberal al apărării, Teodor Atanasiu. (D.C.)

Abandon

21 ianuarie. Congresul PNŢCD pentru alegerea unei noi conduceri. Un nou eşec pentru echipa care a încercat să redreseze partidul. Preşedintele Gheorghe Ciuhandu a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat. A adus în discuţie atribuţiile administrative de primar al Timişoarei, care îi ocupă foarte mult timp. Spune că totuşi vrea să ocupe o funcţie în echipa care va fi aleasă. Nu se ştie deocamdată care. Victor Ciorbea va încerca să introducă, la Congres, votul uninominal, după modelul PSD şi PNL. Marian Miluţ, care a candidat lamentabil şi la preşedinţia Romaniei, va candida pentru funcţia de preşedinte al PNŢCD. De data aceasta s-ar putea să obţină un succes clar. (D.M.)

Îmbogăţire

Odată cu integrarea Romaniei şi Bulgariei, toate documentele structurilor europene vor trebui traduse de acum în cele 23 de limbi ale Uniunii Europene, ceea ce înseamnă multiplicarea într-un an a peste un milion de pagini, a informat Parlamentul European. Limba romană a devenit limbă oficială în Uniunea Europenă, odată cu integrarea Romaniei la 1 ianuarie 2007, în condiţiie în care structurile europene -adoptă- limbile naţionale ale statelor UE.

Astfel, toate documentele oficiale trebuie traduse la timp în limbile oficiale, dar deputaţii europeni sunt liberi să vorbească în timpul şedinţelor în limba lor maternă. În acest sens, o comisie parlamentară este responsabilă de calcularea timpului necesar traducerii documentelor la timp, pentru ca deputaţii să poată înţelege perfect conţinutul documentelor. Totul va ajunge pe umerii traducătorilor şi interpreţilor de la Parlamentul European, care au avut un rezultat de 1.300.000 de pagini pentru anul 2005.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.