Nivelul taxei de primă înmatriculare, stabilit iniţial la un maxim de circa 3.500 de euro, a ajuns, după ce a trecut prin parlament, la un cuantum de 7.500 de euro, a declarat ieri agenţiei Mediafax, ministrul mediului şi gospodăririi apelor, Sulfina Barbu, subliniind că aceasta este problema la care Comisia Europeană a făcut referire.
Vom mai vedea…
-Înţeleg că problema invocată este că, după calculul taxei, maşinile autohtone noi ar fi favorizate în piaţa auto în faţa maşinilor de import din UE. Înseamnă că problema este cuantumul ridicat al taxei şi, eventual, diferenţele mari la care se ajunge după aplicarea formulei de calcul. Dacă este aşa, vom discuta şi vom vedea ce este de făcut pentru a regla orice problemă-, a mai declarat ministrul.
Sulfina Barbu a ţinut totuşi să critice parlamentul, susţinând că principala modificare a cuantumurilor a fost operată de -oamenii opoziţiei, de social-democratul Tănăsescu- în urma dezbaterilor din Comisia de Buget-Finanţe, pe care acesta o conduce.
-Este clar, cuantumul este prea mare. Excesiv aş spune. Deja taxa iese din logica pentru care a fost propusă. Am gândit-o iniţial ca pe un stimulent pentru oameni în a-şi cumpăra maşini cât mai bune. Principiul nostru era simplu: dacă iei o maşină de trei mii de euro, mai plăteşti vreo două mii taxe, aşa că mai bine ia-ţi una de cinci mii şi mai plăteşti doar câteva sute. Aşa cum arată însă acum, taxa nu mai răspunde logicii iniţiale: aceea de a-i încuraja pe oameni să-şi i-a maşini cât mai noi şi, implicit, mai puţin poluante-, a mai explicat Sulfina Barbu.
Spălarea pe mâini
Ministrul a precizat că singura contribuţie a instituţiei pe care o conduce la introducerea taxei a fost ideea impozitului în sine. -Am propus-o unui grup de lucru din care au mai făcut parte, printre alţii, Ministerul Finanţelor Publice şi Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile. -Noi am participat doar la început, apoi, problema fiind una de taxare, a rămas în sarcina MFP-, a spus ministrul, care a ţinut să sublinieze că oamenii ministrului de finanţe au negociat -non-stop- cu Comisia Europeană modul de aplicare al taxei, astfel încât aceasta să fie în deplină concordanţă cu normele europene.
-Trebuie totuşi să ne protejăm într-un fel de pericolul pe care-l reprezintă potenţiala intrare în ţară a maşinilor vechi, atât la adresa mediului, cât şi la adresa siguranţei cetăţenilor români în trafic. Din punct de vedere al protecţiei mediului, taxa este perfect justificată şi nu avem de gând să renunţăm la ea. Dacă partenerii noştri europeni spun că este perfectibilă, identificăm problema şi o rezolvăm, pentru a alinia şi această taxă la cerinţele europene. Este foarte importantă pentru protecţia mediului-, a declarat Sulfina Barbu, aminitind că statul a investit -enorm- în modernizarea parcului auto naţional.
Ancheta UE
Executivul european a decis marţi să înceapă o anchetă şi ar putea deschide în luna martie procedura de infringement împotriva României, pe care o acuză de încălcarea articolului 90 din Tratatul de aderare la UE prin introducerea taxei de primă înmatriculare. Linda Vatenaite, jurist în cadrul Direcţiei de control pentru aplicarea legislaţiei europene din cadrul Comisiei Europene, a declarat agenţiei Mediafax că procedura nu va fi declanşată dacă legislaţia românească va fi modificată.
Articolul 90 interzice statelor membre să introducă taxe prin care să discrimeze, direct sau indirect, produse din alte ţări membre, în competiţia de pe piaţă cu produsele similare autohtone.
-Trebuie să mărturisesc că am extins intenţionat taxa de înmatriculare şi în cazul cumpărării de maşini noi tocmai pentru ca această taxă să nu fie discriminatorie în sensul descris de articolul invocat de colegii noştri europeni. Dacă însă aceştia apreciază că taxa este încă discriminatorie, prin nivelul final prea ridicat al cuantumurilor plătite, acest lucru va fi, cel mai probabil rezolvat-, a mai spus Sulfina Barbu.
Sulfina Barbu a mai arătat că, după consultările cu ministrul finanţelor Sebastian Vlădescu, va fi luată o decizie privind modul în care taxa va fi aliniată la cerinţele europene.
Comisarul european pentru taxe şi vămi, Kovacs Laszlo, a apreciat că taxa de primă înmatriculare instituită de România este neconformă cu normele Uniunii Europene, devenind discriminatorie prin însăşi formula de calcul în funcţie de anumiţi parametrii, deşi este în sine legală.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















