Ministrul justiţiei, Monica Macovei, a participat la reuniunea informală a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), care s-a desfăşurat la Dresda în perioada 14-16 ianuarie, această întalnire fiind prima după aderarea Romaniei la Uniunea Europeană.
-Este prima reuniune a Consiliului JAI după aderarea Romaniei la Uniunea Europeană, ministrul justiţiei fiind membru cu drepturi depline, care implică dreptul de a interveni în cadrul dezbaterilor. După data de 1 ianuarie 2007, ministrul justiţiei are drept de vot la reuniunile Consiliului JAI-, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al MJ.
Pe agenda reuniunii informale a Consiliului JAI în domeniul justiţiei se află, printre altele, documente privind viitorul cooperării judiciare în domeniile dreptului familiei şi al dreptului succesoral, precum şi implementarea proiectului -e-justice- în Europa (utilizarea trans-frontalieră a tehnologiei informatice în cadrul sistemului judiciar).
Ministrul justiţiei, Monica Macovei, susţine întărirea cooperării judiciare în materie civilă, ca fiind unul dintre principiile de bază pentru buna funcţionare a UE. De asemenea, ministrul pledează pentru intensificarea cooperării şi în domeniul dreptului familiei şi al dreptului succesoral, obiectiv care poate fi atins prin simplificarea regulilor procedurale şi armonizarea dispoziţiilor de drept internaţional privat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















