
O fostă contabilă de origine romånă a companiei americane Freightliner a fost condamnată la finele săptămånii la patru ani de închisoare, în SUA, pentru fraudă. Sabina Vieru, în vårstă de 40 de ani, are acum de restituit o sumă de 7 milioane de dolari către compania Daimler Trucks North America LLC, care anterior se numea Freightliner LLC, bani pe care romånca i-a sustras din conturile firmei americane pentru a a investi într-un proiect imobiliar de pe litoralul din Romånia. Anchetorii de la FBI au descoperit că aceasta folosea o metodă foarte ingenioasă de scoatere a sumelor de bani din visteria companiei pe cånd romånca lucra în calitate de specialist în conturi de credite externe, potrivit portalului UsaToday.com. Datorită sistemului eficient de fraudare, Vieru a reușit să deturneze nu mai puțin de 6,7 milioane de dolari din conturile firmei unde clienții făceau plățile. Vieru și-a deschis un cont bancar propriu unde a redirecționat plăți de peste 3 milioane de dolari. Ea înființase, de asemenea, două companii, denumite Cross Country Express LLC și CTA Investments LLC, ulterior desființate de secretarul de stat din Oregon pentru că nu și-au plătit taxele. Sabina Vieru a utilizat o mare parte din banii furați pentru a cumpăra proprietăți imobiliare în SUA și totodată pentru a investi într-un proiect imobiliar pe litoralul romånesc al Mării Negre, a anunțat biroul procurorului din districtul american Oregon. Anchetatorii au mai adăugat că frauda s-ar fi produs în perioada 2003-2005.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















