Libertatea economică a Romaniei este apreciată ca fiind moderată, potrivit unui studiu realizat de Fundaţia Heritage şi -Wall Street Journal-. Ţara noastră este situată pe locul 67 din 157 de state prezente în clasament, Romania avansand cu 25 de poziţii faţă de 2006.
Economia romanească este liberă în proporţie de 61,3%, cu 2,3 puncte procentuale peste nivelul înregistrat în 2006, fiind încadrată în categoria economiilor cu un grad moderat de libertate. Poziţionarea mult mai bună a Romaniei (în 2005 ne situam pe locul 92) este datorată faptului că au intervenit anumite modificări ale metodologiei de calcul.
Evoluţia Romaniei este evidentă cu atat mai mult dacă facem o comparaţie cu anul 1995, cand libertatea economică depăşea foarte puţin nivelul de 40%.
În Europa, Romania ocupă locul 31 din 41 de state, iar punctajul se plasează cu mult sub valorea medie la nivel regional.
Cele mai mari punctaje au fost obţinute pe sectoarele: fiscal, cu 91,7%, comercial – 74%, şi libertatea financiară, care a obţinut 60 de procente. Clasamentul este întocmit pe baza unor punctaje, cuprinse între 0 şi 100% – cel mai ridicat grad de libertate, acordate pentru 10 criterii. De asemenea, libertatea guvernamentală este punctată cu 74,9%, dar, cu toate acestea, raportul ţine să sublinieze şi existenţa instabilităţii politice de la noi din ţară, respectiv, divergenţele de opinie dintre cele două partide de la guvernare, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat, care poate avea efecte secundare pe plan politic.
Cele mai scăzute procente au fost obţinute de către sistemul legislativ romanesc, care este apreciat a fiind cu un grad ridicat de impredictibilitate, dar mai precis, dreptul la proprietate, care este deseori încălcat. De asemenea, legat de acelaşi subiect, raportul Fundaţiei Heritage atrage atenţia şi asupra gradului ridicat de corupţie la nivel juridic. Al doilea domeniu cu probleme este corupţia, apreciată de autorii raportului cu 30%, un punctaj mic, care reflectă şi gradul mare, semnificativ, al corupţiei din Romania. Ca ilustrare a celor spuse, în raport este menţionat şi locul pe care îl deţine ţara noastră în studiul Transparency International privind percepţia asupra corupţiei, în care ne situăm pe locul 85 din 158 de ţări, în 2005.
Impozitul pe venit, respectiv pe profitul companiilor, este de 16%, în pofida faptului că veniturile din impozite au o contribuţie relativ ridicată la formarea Produsului Intern Brut (PIB), se precizează în raport.
Autorităţile de la Bucureşti au înregistrat progrese în reducerea tarifelor la importuri, dar au fost menţinute alte tipuri de bariere comerciale. În ceea ce priveşte sistemul financiar, acesta este în concordanţă cu standardele internaţionale şi a fost îmbunătăţit, recent, de un program de reformă şi de privatizări, potrivit raportului.
Romania se confruntă cu mai multe provocări de ordin economic. Astfel, gradul de libertate din sectoarele monetar şi al proprietăţii intelectuale este redus, iar corupţia se menţine ridicată. Inflaţia se menţine la un nivel important comparativ cu celelalte ţări europene, menţionează analiştii raportului.
Aprecierile din studiu fac referire la evoluţiile pozitive la nivel macroeconomic, care au determinat apariţia unei clase de mijloc şi au contribuit la reducerea gradului de sărăcie. Nivelul investiţiilor se va menţine ridicat, pe fondul construcţiei şi al modernizării unor unităţi de producţie, al lansării unor proiecte de investiţii în sectorul public, precum şi continuării intrărilor de investiţii străine directe.
Cele mai -libere- state
Statele considerate a fi cu adevărat libere din punct de vedere economic au ca lider Hong-Kong, cu un punctaj acumulat de 89,3%. Pe locul doi este situat Singapore (85,7%), Australia (82,7%), Statele Unite ale Americii (82,0%), Noua Zeelandă (81,6%), Anglia (81,6%) şi Irlanda (81,3%).
Ultimele trei în clasamentul privind libertatea economică sunt Libia (56,7%), Cuba (56,6%) şi Coreea de Nord (56,5%).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















