
Speranțele unui nou mandat la șefia social-democraților al președintelui formațiunii, Mircea Geoană, au fost năruite ieri de ofensiva ideologică impusă de președintele CN al PSD, Adrian Năstase, în cadrul CEX-ului (n.r. Consiliul Executiv Național) desfășurat ieri la Palatul Parlamentului în chestiunea statutului partidului. Astfel, Năstase a propus liderilor filialelor în dezbatere un material consistent prin intermediul căruia clarificarea conduitei politice a PSD trebuie „să fie un test de imagine, de moralitate și de forță politică“ în procesul de reconstrucție după asumarea eșecului la prezidențiale. „Lumea trebuie să știe în ce fel se poziționează PSD față de actuala putere: guduråndu-se pe coridoarele acesteia, în speranța că, prin 2012, Traian Băsescu îl va solicita, să zicem, pe Victor Ponta pentru Justiție, așa cum l-a solicitat de data asta pe Marian Sårbu la Ministerul Muncii? Sau, dimpotrivă, se va plasa într-o opoziție intransigentă, onorånd astfel, după modelul Crin Antonescu, masivele voturi anti-Băsescu pe care le-a primit de partea sa?“, a precizat Năstase.
Reformă sau disoluție?
Pe de altă parte, dincolo de acest prim aspect, președintele CN al PSD a mai punctat ieri decisiv în fața grupării lui Geoană, prin intermediul implementării unei noi reorganizări a social-democrației în jurul unui proiect fezabil și credibil.
„Înainte însă de a realiza un nou contract politic, în interiorul partidului nostru trebuie să recunoaștem care ne sunt principalele probleme. Astfel, PSD a fost afectat de crizele sale ciclice, atunci cånd a pierdut puterea. Constatarea caracterului ciclic al crizelor social-democraților oferă și primele indicii asupra naturii problemelor interne cu care se confruntă partidul nostru“, se arată în textul documentului liderului social-democrat.
Astfel, între temele propuse de Adrian Năstase s-au aflat asumarea propriei istorii, valorile fundamentale ale PSD, relația dintre muncă și capital, relația dintre stat și piață, modalitățile de eliminare a sărăciei.
Dincolo de confruntarea ideologică, surse interne citate de agenția Mediafax au confirmat faptul că Geoană și Năstase au mai avut, ieri, în cadrul BPN, o dispută legată de solicitarea excluderii din partid a lui Ioan Rus, Vasile Dåncu și Mădălin Voicu. Potrivit acestor surse, Adrian Năstase, Marian Oprișan și vicepreședintele Tiberiu Marc s-au opus solicitării de excludere a lui Rus și Dåncu, cei trei argumentånd că decizia unei excluderi ar însemna deschiderea unui război în partid.
Aceleași surse au arătat că Geoană a ridicat apoi problema excluderii din partid a lui Mădălin Voicu, argumentånd că acesta a fost exclus deja din PSD Giurgiu, iar contestația acestuia la Comisia de Arbitraj a fost înaintată Biroului Permanent, în vederea luării unei decizii. Solicitarea lui a fost respinsă de Năstase, care a invocat, de asemenea, statutul partidului, afirmånd că BPN nu are atribuții în excluderea lui Mădălin Voicu, în condițiile în care acesta este și membru al Consiliului Național. Lui Năstase i s-a mai asociat și președintele de onoare al partidului, Ion Iliescu, care i-a reproșat faptul că întålnirea de la Poiana Brașov a fost împotriva statutului formațiunii.
Diaconescu repoziționează lupta internă pentru putere
În așteptarea congresului național din 27 februarie, candidatura lui Cristian Diaconescu pare a fi elementul-surpriză pe care echipa lui Geoană nu l-a luat în calcul la Poiana Brașov, astfel încåt surse interne citate de Mediafax au susținut ieri că fostul coordonator al campaniei prezidențiale, Viorel Hrebenciuc, ar agrea ideea de a-i acorda sprijinul său pentru șefia PSD lui Diaconescu, asiguråndu-și astfel o „variantă de rezervă“. Potrivit acestor surse, Diaconescu ar fi manifestat o atitudine nehotăråtă în discuțiile cu fiecare dintre taberele din partid aflate în lupta pentru cåștigarea președinției – tabăra Geoană (care i-a promis a doua funcție în partid), tabăra Mitrea (care l-ar fi susținut pentru prima funcție în partid, cea de președinte) și tabăra Năstase (care nu i-a oferit nimic explicit, dar care își dorea un mandat de doi ani pentru stabilizarea partidului). Pe de altă parte, grupul de la Cluj ar fi avut un cuvånt greu de spus în susținerea candidaturii lui Diaconescu la șefia PSD.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















