Home În Lume Rusia a vandut rachete Iranului

Rusia a vandut rachete Iranului

DISTRIBUIŢI

Moscova a furnizat Iranului sisteme de apărare anti-rachetă Tor-M1. Informaţia a fost confirmată ieri de minstrul rus al apărării, Serghei Ivanov. Vestea survine pe fondul intensificării speculaţiilor din presă legate de o iminentă intervenţie militară americano-britanică în Iran, după cum dădea de înţeles, zilele trecute, cotidianul -The Guardian-. În plus, -Daily Telegraph- scria ieri că spionajul iranian se pregăteşte să ia sub controlul său sudul Irakului, după retragerea din respectivul perimetru a trupelor britanice, în luna mai. O operaţiune care, potrivit publicaţiei, are în vedere -infiltrarea în reţeaua de securitate şi în partidele politice din Basra-. În acest sens, nota mai departe -Daily Telegraph-, citand surse ale serviciilor speciale irakiene, regimul de la Teheran intenţionează să aloce mijloace financiare uriaşe obţinute de pe urma exploatării zăcămintelor petroliere din sudul ţării. -Conform acordului încheiat cu Teheranul, am trimis în Iran rachete Tor-M1-, a declarat ieri Serghei Ivanov. După cum au explicat responsabili ai ministerului rus al apărării, este vorba de un contract de 700 milioane de dolari, semnat în decembrie şi care prevedere furnizarea de către Rusia a 29 de asemenea sisteme defensive. -Iar dacă Iranul va dori să cumpere şi alte arme menite să-i întărească propria capacitate de apărare, le vom vinde-, a adăugat Ivanov, fără alte precizări. Anul trecut, Statele Unite au cerut tuturor ţărilor să suspende toate exporturile de arme destinate Teheranului. În acel context, agenţiile de presă occidentale subliniau că acordul ruso-iranian nu violează nici o prevedere internaţională, fiind vorba de arme convenţionale. Sistemul Tor-M1 poate identifica pană la 48 de ţinte şi să tragă simultan asupra două ţinte la o altitudine care poate atinge 6.000 de metri.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.