
Vali Badea speră să se relanseze la Poli Iași
Atacantul care a scris istorie pe când juca la Steaua, Vali Badea, a ajuns la Politehnica Iași, unde speră să aibă evoluții care să-l readucă în prim-plan, exact cum s-a întâmplat în cazul lui Andrei Cristea, un alt „roș-albastru“ care și-a relansat cariera în Copou.
Vali Badea a rămas în memoria suporterilor grație celor două goluri marcate în poarta lui Standard Liege, reușite care au dus-o pe Steaua în grupele Ligii Campionilor. După „excursiile“ numite Panserraikos, din Grecia, și Universitatea Craiova, fotbalistul a hotăråt să semneze cu Poli Iași, echipă care se luptă pentru evitarea retrogradării. „Am ales Iașiul deoarece m-am simțit dorit de această echipă. În urma discuțiilor purtate cu oficialii Politehnicii, am ajuns la concluzia că la Iași îmi pot relansa cariera. Venirea la Iași nu reprezintă un pas înapoi pentru mine, ci din contră. Înțelegerea cu Poli Iași o văd ca pe o nouă provocare“, a declarat Valentin Badea. „Sper să reușesc să ajut echipa așa cum a făcut-o Andrei Cristea (n.r. atacantul care a ajuns la Dinamo după jocurile bune făcute în tricoul lui Poli Iași) în ultimele sezoane“, a completat fotbalistul.
E antrenat
Cu toate că nu a plecat în cantonament în această pauză competițională, Vali Badea consideră că este bine pus la punct cu pregătirea fizică, după ce s-a pregătit alături de componenții echipei a doua a Stelei. „Nu am fost în niciun cantonament în această iarnă, însă eu cred că stau bine cu pregătirea fizică. M-am antrenat cu cei de la Steaua II și vreau pe această cale să le mulțumesc lui nea Țiți Dumitriu și lui Leo Strizu pentru că mi-au permis acest lucru. În plus, sper să mă pregătesc cåt mai bine în Antalya și să nu înșel așteptările celor de la Poli Iași“, a încheiat fotbalistul.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















