Vedetele lui Dinamo și ale Stelei au plecat la Arad
Echipa de rugby CSU „Aurel Vlaicu“ Arad a cumpărat, în această iarnă, aproape toți jucătorii valoroși din campionatul României. „Conache a semnat cu noi, dar am să-l las la Suceava în acest sezon. Este un tânăr de perspectivă și aștept să crească. Discută cu alții. Mai avem nevoie de 2 sau 3 jucători consacrați, pe posturile deficitare. Încercăm să dăm o anumită stabilitate financiară unor jucători veniți cu o altă educație. Încercăm să-i facem să nu se mai gândească la ziua de mâine și la criză“, a declarat antrenorul Ovidiu Șerban.
Nu mai puțin de șapte jucători au semnat în această iarnă cu CSU „Aurel Vlaicu“ Arad: Cătălin Fercu, Vasile Rus, Radu Bășcălău (Steaua), Stelian Burcea, Valentin Calafeteanu (foto), Filip Andrei (Dinamo) și Gabriel Conache (LPS București).
Clubul a semnat de curând un parteneriat cu o firmă locală, unde este asociat și fostul rugbist Dan Dinu. Compania respectivă s-a obligat să suporte între 300.000 și 500.000 de euro din cheltuielile grupării.
CSU Arad și-a propus în acest sezon să câștige titlul de campioană, Cupa României, dar și Cupa Europei Centrale.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















