Home Economic-Financiar Bilant favorabil pentru SIVECO Romania in primele sase luni ale anului 2004

Bilant favorabil pentru SIVECO Romania in primele sase luni ale anului 2004

DISTRIBUIŢI

In prima jumatate a anului 2004, cifra de afaceri realizata de Siveco Romania a fost considerabil mai mare (cu peste 50%) decat rezultatele preconizate in business planul companiei pentru aceasta perioada. Aceasta evolutie foarte buna continua traiectoria ascendenta inregistrata in anul 2003.

Conform unui studiu IDC care vizeaza anul 2003, ale carui rezultate au fost recent comunicate participantilor la aceasta cercetare, Siveco Romania este liderul pietei locale de EAS. Fata de anul precedent, compania si-a triplat cota de piata, in 2003 detinand 30,9% din piata de solutii EAS (Enterprise Applications Suite), fata de 23,7%, cat detine urmatorul clasat.

-In mod clar, procesul de privatizare in care sunt angajate numeroase organizatii din Romania constituie un factor dinamizator pentru achizitionarea de instrumente informatice – asa se explica faptul ca in 2003, piata locala de EAS si-a dublat volumul, totalizand venituri de 28 milioane $-, a declarat Irina Socol, directorul general al companiei Siveco Romania. -Perspectiva aderarii la structurile europene si respectiv necesitatea alinierii la cerintele pietelor internationale face ca proiectele de informatizare sa constituie o prioritate pentru toate organizatiile romanesti. In acelasi timp, aceasta deschidere internationala reprezinta o sansa extraordinara de crestere pentru firmele romanesti de IT-, a precizat directorul general al Siveco.

Proiectele initiate la sfarsitul anului 2003 si inceputul acestui an – aflate in plina desfasurare – la companii private cum ar fi Topex Public Switching, Hidroserv Portile de Fier, Senia, Uztel Ploiesti, FC Steaua, Anticoroziv, Romanceram, Dobrogea Biscuit, ProTV, Holcim, UNICOM, Romvag Caracal demonstreaza ca solutiile furnizate de Siveco Romania fac fata cu brio cerintelor din organizatiile private.

Mai mult, studiul nivelului de satisfactie al beneficiarilor Siveco Romania, realizat de TNS-CSOP, dovedeste ca doua treimi dintre clienti considera ca a lucra cu aceasta companie este usor si foarte usor – 83% dintre respondentii care exprima aceasta opinie apartinand companiilor private.

In prima jumatate a acestui an, Siveco Romania a continuat sa lucreze in proiectele majore, de anvergura nationala, incepute in anii trecuti: Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS), SNP Petrom, MEdC. De asemenea, au continuat proiectele de implementare la clienti precum Petrobrazi, BRML, Primaria Municipiului Bucuresti, Aerostar, ANOFM, MEVA.

-La SNP Petrom, la sediul central este in curs de implementare <Sistemul Complet de Gestiune a Datelor si Controlul Activitatilor>, solutie software oferita de Siveco Romania, care are la baza componente din pachetul integrat Siveco Applications, perfect adaptate cerintelor de business din SNP Petrom-, a precizat Aurora Crusti, directorul departamentului Siveco Applications.

Activitatile de baza ale proiectului includ informatizarea sucursalelor de distributie PECO si realizarea legaturii cu statiile de distributie, precum si proiectarea si gestionarea bazei de date centralizate a SNP Petrom, in vederea obtinerii si urmaririi indicatorilor de performanta pe specificul companiei, care se afla in curs de finalizare.

In acest moment, 26 de sucursale PECO au intrat in faza de -productie- pe sistemul Siveco Applications, restul de sucursale PECO fiind in faza de -rulare in paralel- a sistemului Siveco Applications.

-Un accent deosebit in cadrul acestui proiect s-a pus pe implementarea componentei standard Siveco Applications – Managementul Cash-Flow-ului, in stransa conexiune cu componenta standard Siveco Applications – Managementul Contractelor, la nivelul intregii companii SNP Petrom. In acest moment, toate sucursalele din SNP si sediul central isi pot gestiona fluxul de numerar, urmarind clauzele contractuale cu clientii / furnizorii / partenerii de afaceri si isi pot analiza profitabilitatea afacerii, avand la baza informatiile consolidate la nivelul bazei de date centralizate-, spune Gabriel Lospa, Project Manager la Siveco Romania.

Sistemul informational pentru management, implementat prin componenta Siveco Business Analyzer, cu informatii din baza de date cetralizata, ofera conducerii companiei o imagine reala a indicatorilor de performanta (financiari, operationali, comerciali), astfel incat, avand la dispozitie in permanenta comparatia planificat / realizat, decidentii sa poata interveni in timp util in punctele critice.

In cadrul proiectului de informatizare a Primariei Municipiului Bucuresti, Siveco Romania este pe cale de a finaliza implementarea a 2 sub-sisteme informatice integrate deosebit de importante pentru aceasta institutie, si anume Managementul Resurselor Financiare, Materiale si Umane, precum si Managementul Documentelor si al Fluxurilor de Lucru.

-Prin implementarea celor 2 sub-sisteme vitale, echipele administrativa si financiara din Primaria Municipiului Bucuresti vor fi degrevate de operatiile de manevrare de hartii, inregistrari, verificari sau completari de formulare, putand sa se focalizeze pe cresterea controlului financiar intern prin accesul rapid al conducerii la informatiile critice, centralizarea si consolidarea informatiilor din cadrul intregului sistem-, considera Dan Tuhar, Project Manager la Siveco Romania.

Un alt proiect de succes derulat in prima jumatate a anului 2004 este cel de la Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM). Acest proiect vizeaza implementarea unui sistem financiar integrat in intreaga institutie, la sediul central si agentiile judetene, bazat pe componente din pachetul integrat Siveco Applications, care acopera managementul financiar-contabil, managementul bugetelor, managementul salariilor (componente implementate in toate locatiile), precum si managementul resurselor umane, managementul contractelor si sistem suport de decizie si analize economice (pentru sediul central al agentiei).

Implementarea s-a desfasurat in paralel in toate locatiile ANOFM si intr-un timp record de doar sase luni a contribuit semnificativ la ordonarea si ritmicizarea activitatii, cresterea coerentei si corectitudinii datelor primite, prelucrate si transmise, cresterea vitezei de procesare a documentelor prin eliminarea timpilor de asteptare si a documentelor prelucrate manual si fundamentarea deciziilor la nivelul managementului pe baza indicatorilor de analiza.

Alte noi cazuri de succes adaugate la implementarile solutiilor oferite de Siveco Romania sunt cele de la AEROSTAR si MEVA.

-Centrul de greutate al acestor proiecte a constat in punerea in functiune a componentei Siveco Applications – Managementul Productiei. Aria de cuprindere, complexitatea, vizibilitatea pe piata companiilor de productie, eficientizarea activitatilor – sunt doar cateva dintre atributele ce caraterizeaza contributia proiectelor implementate cu succes la aceste doua companii de productie-, considera Lacramioara Barseti, Project Manager la Siveco Romania.

Utilizarea componentei de Management al Productiei a avut un efect imediat pentru beneficiari, contribuind semnificativ la cresterea productivitatii, reducerea costurilor, posibilitatea de monitorizare a performantelor, controlul proceselor de productie, cresterea securitatii sistemelor de informatii, crearea premiselor de profitabilitate maxima a proceselor de productie, planificarea utilizarii optime a resurselor si proceselor pe baza previziunilor si cererii de piata si cresterea eficientei proceselor reale si implicit a satisfactiei beneficiarilor.

-Economia romaneasca incepe sa se revigoreze si sa aiba exigente din ce in ce mai mari in privinta instrumentelor informatice de lucru zilnice si a modului in care se obtin si se analizeaza rezultatele finale: in orice moment, in orice loc, cat mai simplu, dar semnificativ-, apreciaza Sorin Dimofte, directorul departamentului Implementare din cadrul Siveco Romania.

In paralel cu activitatea de dezvoltare si implementare, Siveco Romania si-a extins abordarea comerciala, pe plan local si international, direct si prin parteneri.

Numeroasele evenimente organizate de catre companie, printre care seminarii care s-au bucurat de o participare masiva, desfasurate in Bucuresti si in alte orase ale tarii, au contribuit la consolidarea imaginii organizatiei – aceea de real partener de succes in afaceri.

La mijlocul anului 2004, Siveco Romania are o puternica retea de parteneri in Romania – specialisti scolarizati si certificati pe produsele companiei si care desfasoara atat activitati comerciale, cat si de implementare.

In aceste prime 6 luni ale anului, compania a manifestat o si mai mare deschidere spre pietele internationale, prin reteaua de parteneri din strainatate – in special din Germania.

-Produsele Siveco Romania sunt pregatite in acest moment sa faca fata celor mai exigenti utilizatori din Romania, din tarile vest-europene si America-, apreciaza doamna Irina Socol.

In conformitate cu evolutia afacerilor, echipa Siveco Romania a sporit la aproape 300 de specialisti, cresterea numerica fiind sustinuta de cea calitativa. Recent, compania a parcurs cu rezultate excelente reauditarea anuala a sistemului calitatii, efectuata de catre AFAQ ASCERT INTERNATIONAL, organizatie de certificare avand reputatia unei exigente deosebite.

-Toate aceste rezultate ne fac sa privim cu mult optimism a doua parte a anului si planurile pe care ni le-am facut pe termen lung pe piata locala si internationala-, concluzioneaza doamna Irina Socol.

Infiintata la inceputul anului 1992, actualmente parte a grupului international Siveco (Netherlands) B.V., Siveco Romania SA este una din cele mai importante firme producatoare de software din Romania, detinand cea mai mare parte din volumul total al exporturilor de produse software din Romania in tari din Comunitatea Europeana si Statele Unite ale Americii. Siveco Romania este liderul pietei interne de EAS oferind solutii eficiente, adaptate legislatiei romanesti in domeniile financiar-contabilitate, gestiunea intretinerii echipamentelor, stocurilor si achizitiilor, a mijloacelor fixe, a resurselor umane si salarizarii, bugetelor si urmaririi contractelor, de e-business si e-commerce. De asemenea, Siveco Romania s-a specializat in executia de proiecte informatice majore, implicand dezvoltari la cerere de solutii software accesibile prin Internet si Intranet, integrarea cu alte sisteme, distributie geografica a locatiilor de acces si numere mari de utilizatori.

Siveco Romania SA este certificata ISO 9001:2000, de catre compania franceza AFAQ-ASCERT, cotata printre primele 5 in lume din punct de vedere al prestigiului auditului pe care il efectueaza.

Mai multe informatii despre companie si produsele sale puteti obtine vizitand http://siveco.ro/

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.