Home Politic PSD și PNL, în căutarea liderului reformator

PSD și PNL, în căutarea liderului reformator

DISTRIBUIŢI

Chestiunea reformării PSD și, implicit, a PNL prin prisma congreselor care se vor organiza în februarie și, respectiv, martie reprezintă un moment semnificativ în reglarea luptelor interne din cadrul acestor formațiuni dintre facțiunile speriate de spectrul opoziției după pierderea alegerilor prezidențiale. În fapt, pentru liderii coaliției GRIVCO, asumarea eșecului ar însemna un pas înapoi și, implicit, pierderea controlului în favoarea unor lideri noi care să imprime un alt suflu pe băncile opoziției. Pe de altă parte, miza cea mai ridicată este în PSD, unde Năstase, Mitrea și Diaconescu luptă împotriva lui Geoană pentru șefia formațiunii la alegerile interne din data de 20 februarie. Pentru a-și valorifica din plin șansele, președintele CN al PSD, Adrian Năstase, a prezentat ieri o analiză critică asupra parcursului electoral al social-democraților din 2004-2009, de unde a rezultat faptul că PSD se află într-un declin electoral evident. Potrivit acestuia, PNL ar putea fi aliat al PSD în încercarea de a ataca pe două fronturi spațiul câștigat de PD-L. „PSD nu a cunoscut în ultimii ani evoluții electorale fantastice. Mai mult, față de momentul 2004 suntem într-un declin evident. Deși momentul cel mai dramatic din ultimii ani a fost depășit într-o oarecare măsură, suntem încă departe de a mai fi principalul partid de pe scena politică internă“, arată Năstase în paginile blogului personal. În privința electoratului forte al partidului, liderul social-democrat a constatat că el s-a redus cu peste un milion de votanți.

În așteptarea schimbării…

În tabăra liberală, tensiunile interne s-au acumulat după ce tandemul Antonescu-Orban a ales opoziția în defavoarea participării la guvernare alături de democrat-liberali, în ciuda insistențelor liderilor care ar fi dorit o construcție de dreapta și nu o apropiere de social-democrați. Deși în teritoriu liberalii arată susținere proiectului lui Antonescu, congresul reformator pare să fie ultima soluție pentru poziționarea din băncile opoziției. Contactat de reporterii „Curentului“, deputatul PNL Adriana Săftoiu a declarat următoarele: „Nu pot să spun dacă trebuie un congres sau nu… însă sunt aleși oameni, dar nu se stabilesc atribuțiile vicepreședinților și departamentele de care aceștia ar trebui să se ocupe. Se resimte lipsa unei strategii coerente“. Pe de altă parte, congresul liberalilor ar putea fi revanșa echipei lui Tăriceanu, trecut în plan secund de tandemul Antonescu-Orban. „Eu cred că în momentul de față Crin Antonescu nu trebuie schimbat. Sunt discuții asupra funcției de prim-vicepreședinte, că nu ar fi necesară, însă este nevoie de aceasta pentru a se ocupa de resursele umane“, a conchis Săftoiu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.