Președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a declarat, ieri, că nu există în prezent probleme care să nu poată fi rezolvate între Romånia și R.Moldova. „Eu consider că azi nu există probleme care să nu poată fi rezolvate de puterea de la București și de puterea de la Chișinău“, a spus Ghimpu, adăugånd că la baza celor două țări „stau același sânge, aceeași cultură, identitate și limbă“.
„Avem probleme de ordin politic, economic, social și eu cred că sunt toate premisele pentru a rezolva aceste probleme“, a explicat demnitarul moldovean, la finalul întrevederii cu președintele Traian Băsescu.
Ghimpu a precizat că „este foarte proastă infrastructura în R.Moldova“, dar și că este nevoie să fie refăcute podurile peste Prut, numărul acestora fiind insuficient. „Astăzi e nevoie să reconstruim aceste poduri“, a spus președintele moldovean, adăugånd că, practic, inclusiv acordul de mic trafic este aplicat cu dificultate pentru că pånă la un pod de trecere peste Prut cetățenii sunt nevoiți să parcurgă pånă la 100 de kilometri.
„Am avut probleme cu investițiile. Eu sper că, odată ce la putere sunt partide care creează condiții favorabile pentru toți agenții economici, investitorii, oamenii de afaceri din Romånia vor investi în R.Moldova și îi invităm pe această cale“, a spus Ghimpu, precizånd că a discutat subiectul cu omologul romån.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















