Alegerea preşedintelui CSM, atacul direct al Monicăi Macovei la adresa primului ministru şi condamnarea lui Sorin Ovidiu Vîntu prefigurează o modificare importantă în registrul ofensiv al preşedintelui, redefinind nu atât mecanica atacului cât, mai ales, resursele care vor alimenta loviturile ulterioare. Dezvăluirea de către Traian Băsescu a biletului anunţat de Elena Udrea, arată că preşedintele a schimbat cadrul în care are loc lupta cu liberalii.
În războiul de până acum cu premierul, şeful statului a utilizat arma legitimităţii populare. Cu circa 60% în sondaje, Traian Băsescu a utilizat permanent -vocea poporului- pentru a pune presiune pe guvern şi pe liberali. Strategia avea un dezavantaj. Impunea o luptă -deschisă-, în spaţiul public, unde pierderile adversarului erau doar de ordin electoral, generate de evaluarea comparativă a prestaţiei combatanţilor de către public. Faptul că guvernul pierdea susţinerea publicului nu îi afecta cu nimic existenţa, iar liberalii puteau supravieţui electoral şi independent de Alianţă.
Regândirea registrului ofensiv de către preşedinte pare că vizează deplasarea centrului de greutate al resurselor de atac dinspre presiunea discursivă către acţiunea justiţiei. Înlocuirea declaraţiilor politice despre acte de corupţie cu decizii judecătoreşti delegitimează mandatul anticorupţie al executivului (cea mai importantă bază de susţinere publică), accelerându-i căderea şi maximizează costurile electorale pentru PNL (în condiţiile în care un rezultat slab în alegerile europene duce la eliminarea premierului, chiar din interiorul partidului). Presiunea -totală- a justiţiei asupra PNL şi la periferie, asupra sponsorilor şi parlamentarilor şi la centru, asupra membrilor liberali ai executivului, dizlocă baza de susţinere a partidului şi îi distruge coeziunea, potenţând rolul PLD, de rezervor al dezertărilor liberale. Şi toate acestea necenzurat, departe de ochii publicului.
Schimbarea conducerii CSM, (-garantul independenţei justiţiei-), instituţia responsabilă cu evaluarea şi sancţionarea judecătorilor şi procurorilor a marcat, se pare, un compromis între minister şi CSM, rezonant cu interesele preşedintelui. Alegerea lui Anton Pandrea la şefia CSM garantează cooperarea dintre cei care trebuie să-i judece pe magistraţi şi ministrul justiţiei. Ministrul rezolvă problema optimizării cadrului de desfăşurare a proceselor, obţinând premise pentru responsabilizarea magistraţilor, iar CSM părăseşte captivitatea haloului negativ de imagine generat de opoziţia la Monica Macovei. Din perspectiva preşedintelui, ascensiunea judecătorului Pandrea (unul dintre judecătorii din completul care a amânat dosarul Flota) asigură protecţia procurorilor implicaţi în dosarele care interesează Preşedinţia.
Elocventă pentru colaborarea CSM-Preşedinţie este de altfel, penultima prezenţă a lui Traian Băsescu la CSM. Prezenţă care a dus la amânarea discutării de către comisia de disciplină a CSM a cazului Ciprian Nastasiu, anchetator în dosarele Rompetrol şi Hayssam, procurorul care a cerut eliberarea lui Omar Hayssam din puşcărie.
Privite din acelaşi unghi al conflictului preşedinte-premier, şi atacul Monicăi Macovei la adresa primului ministru şi condamnarea lui Sorin Ovidiu Vîntu se conturează nu ca evenimente disparate, ci ca repere tactice ale unui plan cu obiective precise.
Condamnarea lui Sorin Ovidiu Vîntu vine într-un moment în care majoritatea cazurilor mari de corupţie sunt staţionare, menţinând neîncrederea în justiţie pe aceleaşi coordonate tradiţional-negative. Şi dosarul Năstase, reactivat doar cu ocazia apariţiilor politice ale fostului premier, şi dosarul Copos, şi dosarul Rompetrol (Dinu Patricu) sunt toate exemple ale unor tergiversări nesfârşite de cazuri supramediatizate, ca dovezi ale -eficienţei mandatului Macovei-. Strecurată într-un moment de maximă tensiune politică, condamnarea (la doar doi ani de închisoare) a lui Sorin Ovidiu Vîntu hrăneşte totuşi nevoia publicului -de dreptate-, servind ca argument al funcţionalităţii justiţie.
În ceea ce priveşte atacul ministrului justiţiei la adresa premierului pe tema proiectului ANI, acesta serveşte perfect la încadrarea imagologică a primului-ministru în cercul celor suspectaţi că sprijină -clasa politică coruptă-. Activând automat nevroze populare şi legitimând acţiuni punitive contra unui executiv de o -integritate- îndoielnică.
Evaluarea distribuţiei influenţei politice a lui Traian Băsescu în sistemul instituţional punctează repere prezidenţiale pe toată suprafaţa justiţiei: la DNA, DIICOT (a cărei conducerea a fost numită pe 11 ianuarie), la Parchetul General, la minister şi, mai nou, la CSM.
Scandalul -biletului- nu a intenţionat să fie o lovitură finală administrată premierului, ci doar o schimbare de registru, astfel încât primul-ministru să fie clasat ca justiţiabil. Loviturile serioase abia urmează. Este motivul pentru care PD nu a plecat de la guvernare.
Angelin Ioan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
