Ieri, in prima zi de lucru a comisiei pentru reformarea democrat-liberalilor, s-au punctat, in spiritul ideilor forte adoptate la intrunirea informala de sambata de la Poiana Brasov, aspecte fundamentale care trebuie schimbate in statut, in conformitate cu politica „portilor deschise“ in ceea ce priveste sigla si politica de cadre a partidului. De asemenea, trebuie mentionat faptul ca se va intruni aceasta comisie in fiecare sambata pana la mijlocul lunii martie, cand trebuie sa finalizeze documentele programatice finale ce vor fi supuse la vot in cadrul Congresului din aceasta toamna. In acest sens, presedintele Camerei, Roberta Anastase, a declarat ieri ca toate propunerile privind modificarea siglei partidului trebuie testate sociologic, aratand ca se poate constata, in urma unei astfel de cercetari, ca sigla cea mai buna este cea pe care o are acum PD-L. „Sunt sociolog si optez pentru varianta testarii focus-grupurilor a tuturor propunerilor formulate pentru sigla partidului. Eu folosesc in astfel de situatii metode stiintifice“, a spus Anastase. Potrivit acesteia, reducerea numarului membrilor Biroului Permanent al partidului poate fi o varianta, la fel si propunerile privind intarirea puterii Colegiului Director al partidului. La randul sau, secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, a declarat ieri ca nu crede ca se vor modifica mai mult de 10-12 articole din Statutul PD-L, aratand ca persoanele care propun intarirea puterii Colegiului Director al partidului trebuie sa citeasca Statutul actual. In schimb, vicepresedintele PD-L Sorin Frunzaverde a propus ieri ca formatiunea sa se numeasca Partidul Popular si sa preia inclusiv sigla reprezentand o inima.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















