
Ploile şi furtunile au făcut prăpăd, în această noapte, în mai multe oraşe din ţară. La Buzău şi Bistriţa, zeci de gospodării au fost inundate după ploile torenţiale. Iar la Focşani, vântul puternic a doborât mai mulţi copaci şi a smuls acoperişul unui bloc. Panică a fost şi la Cluj, o femeie aflată pe trotuar a fost la un pas să fie lovită de bucăţi de tablă luate de vânt.
Cerul parcă s-a rupt azi-noapte si peste localitatea Pleşeşti din judeţul Buzău. O ploaie torenţială de o oră a inundat zeci de gospodării. La Focşani, o furtună de numai 10 minute a măturat oraşul. Acoperişul unui bloc a fost luat de vântul puternic.
Pompierii au intervenit imediat, pentru că acoperişul a lovit o conductă de gaze. Furtuna a rupt şi a smuls copaci din rădăcină în mai multe zone din oraş.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















