
Presupusul fiu al Regelui Mihai, care vrea să dovedească paternitatea acestuia în instanță nu poate să deruleze procesul în România. Magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au decis că nu sunt competenți să judece dosarul de stabilire a paternității introdus de Dieter Stanzeleit dar decizia nu este definitivă, iar pretinsul fiul al Maiestății Sale a promovat deja apel. Avocatul acestuia consideră însă că se află într-un cerc vicios, pentru că Stanzeleit s-a adresat în trecut instanțelor din Germania și Elveția, care au indicat soluționarea cauzei în România. "Există o hotărâre a instanței din Germania, care este irevocabilă și care spune că singura instanță în măsură să judece acest dosar este cea din România. Hotărârea fiind pronunțată de un stat din Uniunea Europeană, România este obligată să se supună acestei decizii", consideră avocatul Artim Sartizian. În documentele de la dosar, Dieter Stanzeleit susține că a fost adoptat de familia Stanzeleit.
"Însă, în realitate, tatăl biologic al subsemnatului este Majestatea Sa Regele Mihai I al României, realitate pe care dintotdeauna am cunoscut-o, fiindu-mi mai apoi confirmată și de «mama» mea «adoptivă» , respectiv Dna. Irmgard Stanzeleit, ce mi-a destăinuit (de fapt confirmat) că, la începutul anului 1945, copil fiind, am fost lăsat, de către persoane necunoscute, într-o stare fizică extrem de precară (rănit și sângerând) spre îngrijire doamnei Irmgard Stanzeleit, ce din compasiune a acceptat primirea mea, cu atât mai mult cu cât, în perioada respectivă se îngrijeau de fiul lor, ce își trăia ultimele zile (și care, la scurt timp a și murit) pe nume Dieter Stanzeleit, pe care, mai apoi, practic l-am «substituit»", relatează acesta în solicitarea depusă la instanță.
Dieter Stanzeieit susține că investigații private ale unor detectivi au confirmat că mama sa biologică, Nerissa Jane Irene Bowes Lyon, s-a căsătorit cu Regele Mihai la 7 septembrie 1939, la Azuga, iar el este fructul acestei legături, fapt confirmat de mai multe oficialități ale vremii. El a mai arătat că mama sa biologică ar fi fost apoi arestată și executată de fasciști. Dieter Stanzeleit a vrut să-și dovedească paternitatea printr-un test ADN, dar Regele Mihai s-a opus.
Mihai Niculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















