Calvarul românilor din Ucraina: de la deportări și asasinate la genocid cultural

Schimbarea structurii etnice și involuția demografică a românilor bucovineni în perioada sovietică și postsovietică a cunoscut mai multe perioade: 1940-1941; 1944-1991, dar și post 1991. Profesor dr. Traian Valentin Poncea prezintă calvarul deznaționalizării românilor din Basarabia istorică, Bucovina, Ținuturile Herța și Hotin și ne arată câți români trăiesc astăzi în Ucraina, lipsiți de cele mai elementare drepturi. Continuăm să prezentăm extrase dintr-un studiu științific oferit în exclusivitate ziarului „Curentul“.
Victor Roncea

Evenimentele tragice din vara și toamna anului 1940 au determinat importante schimbări teritoriale și demografice pentru țara noastră și poporul român, în ansamblul său.
Ca urmare a aplicării prevederilor secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov, Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost înglobate U.R.S.S.-ului (57.549 kmp) în urma ultimatumurilor din iunie 1940, iar prin cedarea Ardealului de Nord (43.500 kmp) și a Cadrilaterului (7.412 kmp), România a pierdut, în total, o treime din teritoriul său național.
Bucovina de Nord, la data anexării sale de către Uniunea Sovietică, avea o suprafață de circa 6.000 kmp, iar ținutul Herța, 340 kmp, în total 6.340 kmp. Autoritățile de la Kremlin au constituit din acest teritoriu, la care au mai adăugat o suprafață de circa 1.760 kmp desprinși din partea de nord a județului Hotin, regiunea Cernăuți, cu o suprafață totală de 8.100 kmp, pe care au inclus-o în R.S.S. Ucraineană, devenită, în 1991, Republica Ucraina.
Deportări și asasinate în masă
Populația românească a celor două județe anexate din Bucovina istorică (Cernăuți și Storojineț), precum și a unei părți din fostul județ Rădăuți a fost estimată de Anton Golopenția (pentru anul 1940) la 154.000 locuitori, la care mai trebuiesc adăugați circa 50.000-60.000 de români din Ținutul Herța și partea județului Rădăuți.
În anii 1940-1941, Bucovina a cunoscut schimbări demografice masive, determinate de:
• retragerea armatei și administrației românești, în paralel cu refugierea unui important segment de populație românească dincolo de noua frontieră;
• repatrierea germanilor, a polonezilor și a maghiarilor;
• deportarea populației românești în unele zone din U.R.S.S., îndeosebi în Siberia;
• asasinate în masă săvârșite de trupele N.K.V.D., de Armata Roșie sau de miliția sovietică.
Deși au trecut aproape 70 de ani de la evenimente, nu se cunosc cifrele exacte și amploarea acestor mișcări demografice, cu excepția repatrierilor.
Nu se cunoaște nici cuantumul exact al deportărilor pentru perioada amintită, deși după revenirea autorităților românești, în 1941, generalul Antonescu a ordonat efectuarea unui recensământ al persoanelor deportate. Autoritățile românești reinstalate au realizat liste nominale pe localități, dar acestea reflectă într-o mică măsură amploarea deportărilor.

Calvarul deznaționalizării continuă și azi

După anul 1944 și până în prezent, autoritățile sovietice și apoi cele ucrainene au continuat acțiunea de disipare și deznaționalizare a elementului etnic românesc, prin procedee inițial brutale, ulterior tot mai sofisticate, atât a celor rămași, cât și a celor colonizați în alte zone ale Uniunii Sovietice. Veritabilul genocid cultural a avut ca rezultat final un amplu proces de deznaționalizare a românilor, care continuă și astăzi.
Un exemplu grăitor privind înstrăinarea românilor din Bucovina de Nord (foarte apropiat de ceea ce s-a întâmplat în Basarabia) îl reprezintă cazul descendenților răzeșilor dintre Prut și Nistru, din zona Hotinului, al căror număr s-a diminuat atât de mult încât în momentul de față sunt pe cale de dispariție. Recensământul unional din 1989 ilustrează faptul că românii din regiunea Cernăuți, înregistrați pe baza naționalității, au declarat doar în proporție de 50% că au ca limbă maternă limba română, ceilalți declarând ca limbă maternă rusa sau ucraineana.

Câți români sunt în Ucraina

Conform recensămintelor din 1959, 1970, 1979 și 1989, deși numărul românilor a crescut moderat, ponderea lor în cadrul populației totale a regiunii Cernăuți a scăzut într-o manieră dramatică. Explicația rezidă îndeosebi în politica oficială a autorităților de la Moscova, respectiv Kiev, de a face o politică de stat din sprijinirea imigrărilor masive de ruși și ucraineni în zonă. Numărul rușilor din Bucovina de Nord față de perioada interbelică a crescut de peste zece ori, de la 5-6.000 persoane la 63.066 (în anul 1989).
Numărul populației regiunii Cernăuți pe naționalități, conform recensământului unional din 1989, este de 940.801 locuitori. Dintre aceștia, ucraineni sunt  666.095 (70,8%), români (și „moldoveni“) sunt 184.836 (100.317 români și 84.519 „moldoveni“ – 19,7%), ruși sunt 63.066 (6,7%), evrei sunt 16.469 (1,8%), polonezi – 4.700 (0,5%) și alte naționalități, 5.635.
În afara celor 184.836 de români care trăiesc în regiunea Cernăuți, adică în Bucovina de Nord, Herța și Hotin, românii (inclusiv moldoveni) mai trăiesc în regiunea Odessa (144.534), Transcarpatică (29.485), Nicolaev (16.673) și Kirovograd (10.694).
Românii din regiunea Odessa locuiesc îndeosebi în fostul Bugeac, adică în cele trei județe din sudul Basarabiei (Cetatea Albă, Ismail și o parte din Cahul), iar cei din regiunea Transcarpatică sunt cei din Maramureșul istoric. Numărul total al românilor din Ucraina se cifrează la circa 459.350 persoane.
Traian Valentin Poncea