Președintele Băsescu a anunțat joi că în CSAT s-a acceptat „invitația președintelui Obama“ ca România să găzduiască „elementele de interceptare“ ale scutului antirachetă care ne apără întregul teritoriu și „nu e îndreptat împotriva Rusiei“. Logic vorbind, scutul nu e îndreptat împotriva nimănui fiind armă de apărare. Ca să vedem cât de pozitivă e vestea, e suficient să ne gândim ce s-ar fi întâmplat dacă SUA invita Bulgaria sub scut: toată lumea ar fi țipat că „iar ne-au luat-o bulgarii înainte“, că „România e izolată“ și că „SUA nu-l vrea pe Băsescu“. Acum politicienii reticenți sunt dl Iliescu („eu aș fi împotrivă“) și dl Geoană („există riscuri“). Mai exact, riscul de a supăra Rusia care a și anunțat că „președintele Medvedev a modificat doctrina militară a Rusiei considerând NATO ca principal adversar“. Și care-ar fi modificarea? Așa era și pe vremea lui Brejnev. Ce mi-e URSS, ce mi-e Medvedev: ursu-și schimbă blana dar numele, ba. Scutul ne scapă de rachete: nu ne mai uităm pe sus să nu ne cadă-n cap rachetele din Iran – dar nu ne scapă de pericolele noastre terestre, românești. Păcat că nu s-a inventat scutul anticriză, anticorupție sau măcar scutul antitupeu. Anunțul dlui Băsescu a picat fix în ziua Consiliului Național al PSD unde se făcea repetiția generală pentru congresul din 20 februarie și unde dl Iliescu și-a ridicat scutierii în picioare revenind în forță la doctrina lui Ilici. Întâi a constatat „eșecul socialismului de stat dinainte de ‘89 care de fapt era capitalism de stat cu fațadă socialistă“ după care a consemnat „eșecul neoliberalismului actual“ pentru a proclama „o criză de sistem, chiar o criză de final de sistem capitalist“. Cum se vede, dl Iliescu a mutat eșecul comunismului în ograda capitalismului astfel ca toate eșecurile lumii, din Est și din Vest, din stânga și din dreapta, să fie capitaliste și aproape moarte – ca să poată „prefigura“ ca Ilici revoluția stângii adevărate, în toată lumea, într-un viitor nu prea îndepărtat. Adică scăpăm de rachetele din Iran dar nu scăpăm de revoluția socialismului adevărat, pe care dl Iliescu continuă s-o aștepte. Pesemne fiindcă a ratat-o în ‘89 când, potrivit unui document al MAE polonez, a cerut ajutor militar ambasadei URSS și în ‘91 când a semnat tratatul cu URSS. Important e că n-a dezarmat nici azi când anunță revoluția socialistă mondială. Probabil că acesta e modul unui liber-cugetător de a anunța apocalipsa. Ar mai fi un scut: scutiți-ne!Tia Serbanescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















