Autorităţile sanitar-veterinare sunt în alertă, după ce au fost descoperite păsări moarte în fermele avicole dar şi porumbei morţi pe străzile din judeţul Arad. Autorităţile au luat probe de la acestea, însă rezultatele la testarea pentru virusul H5 au ieşit negative. Totuşi, inspectorii Autorităţii Naţională Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au amendat trei ferme avicole deoarece nu aveau pe stocuri suficient dezinfectant, conform normelor. Pe de altă parte însă, inspectorii ANSVSA consideră că după mediatizarea confirmării virusului H5 în judeţul Csongrad din Ungaria, vecin cu judeţul Arad, localnicii din Arad s-au speriat şi reclamă orice pasărea moartă. -Am mers la şcoli sau la casele oamenilor să ridicăm porumbei sau alte păsări moarte, dar nu există suspiciuni de virus aviar-, a spus unul din inspectori. Totuşi, conducerea Direcţiei Santar Veterinare îşi ia măsuri de protecţie, motiv pentru care a primit 300 de litri de dezinfectant de la Comunitatea Europeană, pentru cazuri de urgenţă majoră, cum ar fi apariţia virusului în judeţul Arad. Mai mult, autorităţile sanitar-veterinare din Arad au decis să sporească măsurile de supraveghere a traficului şi comerţului cu animale şi produse de origine animală, urmând să organizeze şi acţiuni de informare a populaţiei atât în gospodării, cât şi în târgurile de animale. Măsurile sunt luate după ce miercuri seara, a fost confirmat virusul H5 în Csongrad, la o fermă aflată la numai 60 de kilometri de judeţul Arad. Autorităţile cer populaţiei să-şi ţină închise păsările de curte, pentru ca aceastea să nu intre în contact cu cele sălbatice, iar inspectorii sanitar-veterinari vor merge în mediul rural pentru a verifica respectarea acestor reguli şi vor aplica amenzi dacă vor găsi animale libere. Nici în judeţul Timiş lucrurile nu stau mai bine. Direcţia Sanitară Veterinară Timiş a intensificat controalele în gospodării şi ferme, după apariţia gripei aviare în Ungaria. În urma unei atenţionări privind pericolul din ţara vecină, inspectorii vor face controale în gospodăriile localnicilor, pentru a verifica în ce măsură sunt respectate măsurile de siguranţă. De asememea, se vor face teste rapide, în scop preventiv.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















