Încă o sinecură pentru „guriștii” puterii: Socaciu, trimis consul la Montreal, spre disperarea românilor din Canada

Hotărât lucru: consulatele de peste mări și țări au devenit, de o bună bucată de vreme, un veritabil  „cimitir al elefanților” în care, imediat ce ajung la putere, penibilii noștri politruci își trimit oamenii de încredere ca să „mănâncă și gura lor o pâine”. A fost Andrei Zaharescu unul dintre cei mai penibili purtători de cuvânt care s-au perindat vreodată prin Palatul Victoria? Da, a fost! ?ê?£i ce dacă: prim-ministrul Ponta l-a socotit numai bun să-l trimită într-o sinecură confortabilă, plătită generos din banul public. Astfel că palidul Zaharescu a sărit, mai lejer ca o gazelă, din funcția de „Păcălici guvernamental” pus în încurcătură chiar și de cei mai lipsiți de har ziariști debutanți, direct în cea de consul general la Cape Town- Africa de Sud. Iar acum, când abia dacă s-a uscat cerneala de pe ordinul de trimitere a acelui „moftangiu” în diplomație, Premierul nostru recidivează: îl trimite și pe „lăutarul” Victor Socaciu la celălalt capăt al lumii,  ca să „mobileze” consulatul României de la Montreal. Ce-l recomandă pe acest „zdrânga-zdranga” pentru acest post? Absolut nimic în afara calității lui de membru fidel al PSD. De fapt, Marina Almășan, fosta lui soție, care îl cunoaște pe toate fețele, cu mult mai bine decât l-ar putea cunoaște oricine altcineva, știe bine câte parale face fostul ei bărbat. Aflând despre această propunere surprinzătoare, fosta doamnă Socaciu a comentat, printre altele: „Ce să spun? Dacă primul ministru a considerat că el e omul cel mai potrivit pentru această funcție, așa o fi! Sper să mai aibă puterea să învețe franceza și să ia și ceva lecții de diplomație, ca să facă față.” O fi știind femeia ce spune: omul nu cunoaște nici măcar franceza pe care orice absolvent român de liceu o „ronțăie” între niște limite rezonabile și zero cunoștințe diplomatice. Așadar numai bun să reprezinte România prin cele străinătățuri de alte meridiane și paralele.

Mare bulibașă peste revoluționari
 
Pus în fața protestelor, tot mai vehemente ale revoluționarilor făcuți „pe bandă rulantă”, Premierul Victor Ponta le-a spus, la un moment dat direct și de la obraz: „Am văzut supărarea celor de la asociațiile de revoluționari. Vreau să spun foarte clar, îmi mențin decizia – sigur că mulți vor fi supărați – că nu se poate să continuăm cu 20.000 de revoluționari, din care 15.000 și-au descoperit Revoluția după 2000. Putem să dăm sprijin pentru răniți, cei cu dizabilități și, eventual, pentru cei care chiar au fost în decembrie 1989. Revoluționarii de după 2000 – nu sunt de acord și nu o să primească nici măcar la buget bani, pentru că e incorect. Pentru cei care au fost la Revoluție și beneficiază în baza legii, pentru aceia la buget putem să găsim soluțiile respective”. Iar pentru că asta contrasta, în mod flagrant cu ceea ce le promisese el și ai lui pe vremea când erau în opoziție, el a găsit un mod de la le mai îndulci amărăciunea: l-a cocoțat  în fruntea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, pe Victor Socaciu. Iar asta pe principiul că, dacă n-are de unde să le dea banii promiși atunci când USL îi scotea pe străzi și îi punea să urle câte-n Lună și-n stele, hai să le oferim circ. Iar de o viață întreagă Socaciu exact asta făcuse: circ și zdrăngăneală. De curând, Premierul Ponta a afirmat că a venit vremea ca și „tineretul” să intre în politică. ?ê?£i astfel că el l-a și găsit pe „tinerelul” Victor Socaciu, o veritabilă „fosilă vie”, un soi mai aparte de propagandist venit direct din vremurile imemoriale ale Cenaclului „Flacăra”. Dar asta nu l-a împiedicat ca, după 1990, să năpârlească brusc și s-o dea pe „democrație capitalistă”. Iar asta în condițiile în care, chiar și acum, el se laudă în CV-ul său că, între 1976 și 1984, a participat la cenaclurile “Flacăra” și “Serbarile Scânteii Tineretului”. Ba, mai mult decât atât, el se laudă că a concertat în China, Coreea (binînțeles cea de Nord) ba chiar că, în 1984, a câștigat și un loc doi la  la Festivalul internațional de creație „Garoafa roșie” de la Soci (URSS). „Biografii” lui neoficiali relatează că, prin anii ’90, Socaciu s-a împrietenit cu Ilie Alexandru, primul miliardar de carton al României, cel care se lăuda că ar fi „JR de Slobozia”. Iar la un moment dat, prin anul 1996, l-a convins pe acela să organizeze Festivalul Național Country Music 1996, a cărui primă, dar și ultimă ediție s-a organizat, bineînțeles la Slobozia. Iar pentru că tot era vorba despre un festival de muzică „Country” Socaciu s-a dat în stambă și a organizat, la fața locului, un concurs de nechezături. Un concurs în care chiar și el însuși a nechezat, plin de patos, alături de prezentatori și organizatori. Dar asta a fost de mult, când el se mai putea considera, încă, în floarea tinereții. Dar, anii au trecut și,ajuns la „vârsta critică” a bărbatului, s-a apucat de politică. În anul 2001, a devenit membru PSD. Iar între 2008 și 2012 a fost deputat de Mureș. Ca politician nu a făcut mare brânză. Singura lui propunere, de-a dreptul aberantă, a fost cea privitoare la dublarea în limba română filmelor străine difuzate de televiziunile române. A fost o inițiativă legislativă de-a dreptul stupidă, pe care nu au apreciat-o nici măcar de colegii lui parlamentari. Motiv pentru care Legea „dublării” a fost respinsă la un scor de-a dreptul zdrobitor: 277 de voturi pentru, cinci împotrivă și zece abțineri. Iar pentru ca circul legat de această idee șugubeață să fie complet, chiar și Victor Socaciu, habar neavând cu ce ocazie se află pe acolo, prin Parlament,  s-a numărat printre cei care au votat împotriva propriei sale  propuneri legislative.

Dacă nu-i fudul….

Dar acest eșec nu l-a speriat pe Socaciu. Demonstrând clar că „dacă nu e și fudul, prostul nu e prost destul” tot el a fost cel care și-a dat, la un moment dat, cu părerea asupra capacităților mentale ale electoratului român. Întrebat de ce nu susține referendumul din noiembrie 2009, cel privitor la Parlamentul unicameral, Socaciu a luat-o direct pe miriște și s-a lansat într-o serie de afirmații halucinante privitoare la acest aspect al vieții noastre politice. Concret, el a susținut că referendumul respectiv a fost o „porcărie”. ?ê?£i asta pentru că noi, românii de rând, cei peste noua milioane care ne-am prezentat la acel vot, nu avem competența necesară pentru a ne da cu părerea în legătură cu o problemă atât de sensibilă. Sau altfel zis, Victor Socaciu le-a spus românilor, inclusiv celor care l-au trimis pe el în Parlament, că sunt mult prea proști pentru a înțelege ce este cu bicameralul sau unicameralul, astfel că nu pot hotărî ei, de capul lor, fie chiar și printr-un referendum, ceea ce doar politicienii pot hotărî. Adică doar ei, „elita” după cum a zis atunci fostul zdrăngănici al Cenaclului Flacăra.
Deocamdată, românii din Montreal nu par a fi deosebit de entuziasmați de viitorul consul. Pe forumul „Români în Canada”, sosirea folkistului în scaunul de consul general a fost deja comentată, pe un ton nu prea prietenos: „Socaciu? Ai de capul meu!”, “Bine că nu vine Răzvan Teodorescu să mai ia o huiduială”. Iar un șugubăț cu limba ceva mai ascuțită s-a mirat, pe un ton fals retoric: „Parcă îl chema Socaci”.

Vasile Surcel